«Vânătoare» de braconieri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

«Vânătoare» de braconieri

"Vânătoare" de braconieri. În numai 4 zile, poliţiştii brăileni au confiscat plase monofilament, în lungime de aproape 400 metri, şi plase de pescuit cu fir textil, de peste 600 metri.
În perioada 6-9 august, Direcţia de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune pentru combaterea braconajului piscicol pe raza judeţelor Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa, Tulcea şi în Delta Dunării.
La nivelul judeţului nostru, la acţiune au participat poliţişti de ordine publică, de la transporturi, rutieră şi de la investigare a criminalităţii economice, împreună cu lucrători din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultura - Filiala Brăila. Poliţiştii au efectuat 15 acţiuni şi controale, fiind verificate 8 societăţi comerciale, 14 ambarcaţiuni şi 127 de autoturisme. "S-au constatat 12 infracţiuni, prevăzute de OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura şi au fost aplicate 62 de sancţiuni contravenţionale (10 prevăzute de OUG 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura, şi 52 la alte acte normative), în valoare de 24.751 lei. Au fost ridicate în vederea cercetărilor 4 plase monofilament, în lungime de aproximativ 390 metri, 7 plase de pescuit cu fir textil, în lungime de circa 615 metri, şi 4 setci", a precizat ag. şef adj. Camelia Bucur din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În plasa poliţiştilor au picat doi tineri, de 18 şi 25 de ani, din localitatea Ostrov, judeţul Tulcea, care se aflau într-o barcă pe Braţul Măcin al Dunării, în dreptul localităţii Frecăţei. Ei pescuiau folosindu-se de o setcă tip monofilament (unealtă interzisă).
Setca a fost confiscată şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de producere, import, comercializare, deţinere sau folosire la pescuit de către persoane neautorizate a năvoadelor, prostovoalelor, vârşelor, precum şi a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

Cinci braconieri depistaţi de jandarmi

Duminică, 9 august, efective din cadrul Jandarmeriei Brăila au executat o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol, în Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Pe timpul misiunii, în jurul orei 11.30, jandarmii brăileni au depistat, în zona Ostrovul Popa - Zonă strict protejată, cinci bărbaţi, cu vârste cuprinse între 60 şi 20 ani, care pescuiau. "Întrucât lângă aceştia se afla o barcă cu motor, cu care suspecţii puteau fugi, jandarmii au încercuit zona şi au intervenit pe două flancuri, luându-i prin surprindere pe cei cinci. De la faţa locului, au fost ridicate în vederea continuării verificărilor: o barcă confecţionată din fibră de sticlă, un motor marca Yamaha, două unelte de pescuit tip hodorog, trei plase de pescuit de tip trifilament, în lungime totală de 215 m şi un prostovol", a precizat plt. maj. Sorin Neftode din cadrul Jandarmeriei Brăila. Verificând zona respectivă, jandarmii au mai găsit o barcă acostată la mal, de care era legat un juvelnic aflat în apă, având cantitatea de 7,4 kg peşte din specia crap.
Peştele a fost ridicat în vederea confiscării şi predat unei societăţi comerciale, pentru a fi valorificat.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro