În căutarea social-democraţiei pierdute | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În căutarea social-democraţiei pierdute

Excludeţi din start generalizarea şi procedaţi la identificare. Puneţi şi puţin umor, râsul sincer e o garanţie a libertăţii.

Avem o dilemă, suntem într-o încurcătură. Nu mai sunt bani. Falimentele şi disponibilizările din mediul privat nu interesează pe nimeni. Treaba lor, ei s-au băgat în asta, ei să se descurce, pare a fi opinia generală. Marea pasiune dezlănţuită are ca obiect doar mediul public. Poporul este dezbinat şi cere sânge: ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Cei de la stat - afară! Întrebarea firească este: care cei de la stat? Toţi? Numai unii? Care dintre ei? La această întrebare trebuie să răspundă social-democraţia românească. Aşa ne-a învăţat Ion Iliescu. Că social-democraţia se ocupă de om şi că la baza lui "a te ocupa de om" stau principiile echităţii. Această învăţătură bulversantă - învăţătură care, pe măsură ce a fost "aplicată" în România, a creat un efect contrar, în sensul că "inegalităţile" au crescut exponenţial - a captat atenţia electoratului şi-l ţine prizonier în continuare. Discipolii nedezminţiţi ai lui Ion Iliescu sunt, după cum bine ştiţi, numai şi numai cu ochii pe electorat. Nu toţi, e adevărat. Dar cei care şi-au umplut portofelele aplicând cu succes metode susceptibile de atingeri sau identificări cu paragrafele Codului Penal sunt aceiaşi cu cei care au înţeles că obrazul subţire nu se ţine decât cu dragostea poporului. Astfel încât, social-democraţia apare, prin confesiune publică, ca fiind lacrima de nestins a psd-istului când moare de foame un ţăran, cu nasul în brazdă, iar în secret, prin protocol asumat cu condamnarea la sărăcie în caz de deconspirare, principiul adorabil în virtutea căruia hoţia se face cu acordul, stima şi dragostea tâlhăritului.

Însă au fost vremuri bune. Acum e criză. Ideologiile de dreapta nu mai pot sătura flămânzii. Proiectele pe termen lung lasă amărâţii cu buza umflată şi obrazul rece. Acum e momentul să intervină social-democraţii noştri dragi, să ne scoată din necaz. Şi iată că, în Brăila, au şi intervenit! Mâinile PSD-ului brăilean sunt Aurel Simionescu şi Gheorghe Bunea Stancu. Aurel Simionescu joacă aparent cinstit, invocând necesitatea unui cadru juridic necontradictoriu şi garantând, oarecum, necesitatea oamenilor pe care-i are în subordine. Refuză, cel puţin la nivel declarativ, să exercite orice abuz asupra angajaţilor Primăriei şi este tranşant privind poziţia lui faţă de ideea extravagantă a Guvernului, de a determina oamenii să plece acasă 10 zile în concediu fără plată. Gheorghe Bunea Stancu, fără să-i ceară cineva ceva, are idei curat social-democratice, pe care ţine să le şi comunice solemn: încurcă funcţionarii publici cu personalul contractual, face abstracţie de orice reglementare legală în domeniu, dovedeşte cât de dezinformat este de oamenii pe care-i are în subordine şi, fără să ştie exact cam ce fac instituţiile pe care le are în vedere, propune reducerea schemelor de personal la Muzeu şi la Biblioteca Judeţeană, aşa, ca principiu de politician social-democrat. Şi în virtutea aceluiaşi principiu, pentru că domnia sa este pentru şi în slujba oamenilor, propune ca disponibilizările, care ar trebui să se facă tot după o bază legală, să fie făcute ca urmare a unor principii stabilite de cei din conducerea celor două instituţii vizate.

La Brăila, duhul politic al lui Ion Iliescu a fost sfâşiat în două. Ca să nu rămâi mut de admiraţie trebuie, aşa cum am mai spus şi în primul paragraf, să ai puţin umor. Şi mai trebuie, din când în când, să citeşti articolul "De vorbă cu un comunist", apărut în "Dreptatea", nr. 91, din 26 mai 1946. Citat! Corneliu Coposu: "Toată ţara este împotriva dumneavoastră. Sunteţi odioşi. Toţi vă urăsc. Toţi vă detestă. Nu veţi realiza nici cinci procente din voturi." Comunistul: "Este adevărat că nu avem popularitate. Recunosc că suntem detestaţi. Recunosc că reprezentăm o minoritate politică neînsemnată. Dar vom realiza majorităţi electorale."

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro