Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului; Sfântul Mucenic Trifon; Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Înainteprăznuirea Întâmpinării Domnului; Sfântul Mucenic Trifon; Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas

Sfântul Mucenic Trifon a trăit în vremea împăraţilor romani Gordian şi Decius şi a primit moarte mucenicească în anul 250 d.H., prin tăierea capului. Este socotit de creştini drept ocrotitor al grădinilor, livezilor şi păsărilor, ca unul care îndepărtează insectele dăunătoare şi păzeşte culturile de secetă şi grindină.

Născut în anul 232, în localitatea Lampsac, din Frigia, Asia Mică (astăzi, în Turcia) Trifon a fost înzestrat de Duhul Sfânt să izgonească demoni şi să vindece boli. S-a arătat mijlocitor către Dumnezeu încă din timpul vieţii, ferind satul natal de înfometare, prin oprirea unei mari invazii de lăcuste, doar cu puterea rugăciunii.

Când avea 17 ani, Trifon a scos de sub puterea diavolului pe fiica împăratului Gordian (238-249). Prin post şi rugăciune, le-a descoperit păgânilor existenţa diavolului: la porunca sa, diavolul li s-a arătat tuturor sub forma unui câine negru cu ochii ca de foc. Prin această minune, a atras pe mulţi la dreapta credintă.

Noul împărat, Decius (250-253) a început să-i persecute pe creştini. La porunca lui Acvilin, mai marele Bitiniei, Trifon a fost aruncat în temniţă, la Niceea. Tânăr fiind, sfântul a îndurat chinuri cumplite, iar în ziua de 1 februarie 250 a primit moarte de martir. Stăpânitorul a poruncit să i se taie capul, dar sfântul şi-a dat duhul mai înainte de plinirea poruncii.

Creştinii au luat cinstitul trup al Sfântului Trifon, l-au înfăşurat în giulgiu şi au pornit să-l îngroape în Niceea, însă sfântul le-a descoperit dorinţa de a fi dus în satul natal. Cinstitele moaşte au fost, astfel, aşezate în biserica din Lampsac, iar mai apoi într-o mănăstire din Constantinopol. În cele din urmă, au fost mutate la Roma.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro