Încă un termen şi o nouă amânare în Dosarul «Sportul» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă un termen şi o nouă amânare în Dosarul «Sportul»

Încă o amânare în Dosarul "Sportul", aflat pe rolul Tribunalului Vrancea. Ieri, deţinutul Gheorghe Bunea Stancu ar fi trebuit să fie audiat în cauza aflată în curs de judecată la Tribunalul Vrancea. Acesta nu a fost adus de la penitenciar şi, în plus, a lipsit şi apărarea inculpatei Alina Rusu. "În dosarul nr.1614/91/2015, privind pe inculpaţii Gheorghe Bunea Stancu, ş.a. s-a dispus amânarea pe lipsă de apărare a inculpatei Rusu A., respectiv pentru admnistrarea probatoriilor. Inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a fost lipsă la termenul de astăzi (n.r. - ieri)", ne-a transmis reprezentantul Biroului de informare şi relaţii publice al Tribunalului Vrancea.
Reamintim că în Dosarul "Sportul", procurorii anticorupţie au deschis ancheta întrucât acuzaţiile ANI (Agenţia Naţională de Integritate) au căpătat iz penal. Pe 6 august 2015, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Bunea Stancu şi a directorului economic al CJ Brăila, Alina Daniela Rusu, pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, asta, după ce au aprobat finanţarea ilegală a cluburilor sportive, SC Club Fotbal Brăila şi Asociaţia Handbal Club "Dunărea" Brăila. Mai precis, în perioada 28 martie 2006 - 08 martie 2012, inculpatul Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila, a îndeplinit mai multe acte care au condus la obţinerea în mod direct de foloase patrimoniale necuvenite pentru cluburile sportive din municipiul Brăila, constând în încasarea, de către acestea, a sumei totale de aproape 7,5 milioane lei, precum şi darea în folosinţă gratuită, pe o perioadă de 5 ani, a unui autoturism.
Dosarul a ajuns pe rolul instanţei vrâncene pe 10 august 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro