Începe Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Începe Festivalul Internaţional al Muzicilor Militare

În weekend, brăilenii se vor putea delecta cu muzică de promenadă în cadrul celei de-a XII-a ediţii a Festivalului Internaţional al Muzicilor Militare. Îndrăgitele acorduri ale muzicii de fanfară vor răsuna în tot oraşul începând de mâine, de la ora 19.30, când pe Esplanadă va avea loc concertul festiv susţinut de Muzica Militară a Forţelor Aeriene din Grecia, Five Star Brass din SUA şi Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.
Sâmbătă, de la ora 18.30, pe Calea Călăraşilor se va desfăşura parada Muzicilor Militare participante la eveniment, după care, pe Esplanadă, vor face show formaţiile militare participante la cea de-a XII-a ediţie a Festivalului: Muzica Principală a Trupelor de Marină din Franţa, Muzica Militară a Forţelor Aeriene din Grecia, Five Star Brass din SUA, Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale, Muzica Militară a Forţelor Navale, Muzica Militară a Regimentului 30 Gardă "Mihai Viteazul", Muzica Militară a Academiei Forţelor Aeriene "Henri Coandă", Muzica Militară a Garnizoanei Sibiu, Muzica Militară a Garnizoanei Brăila cărora li se va alătura Drill Team-ul Batalionului 285 Artilerie "Vlaicu Vodă". Duminică, ultima zi de festival, între orele 11.30 - 13.00 muzica de promenadă va cuceri aproape tot oraşul, acordurile urmând să răsune în: Grădina Mare, Piaţa Traian, Piaţa Independenţei, Parcul Monument, Parcul "Caporal Muşat", Promenada Mall, în parcul situat la intersecţia Căii Galaţi cu strada Griviţei şi la intrarea Stadionului Progresul din cartierul Vidin. Manifestările vor continua de la ora 18.30 cu parada Muzicilor Militare pe Calea Călăraşilor şi show-urile formaţiilor participante pe Esplanada Dunării. De la ora 21.45 va avea loc festivitatea de închidere a celei de-a XII-a ediţii a Festivalului şi focul de artificii.
Organizatorii evenimentului, ce se desfăşoară o dată la doi ani, sunt Garnizoana Brăila şi Primăria Municipiului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro