Începe lupta oficială pentru Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Începe lupta oficială pentru Brăila

Aspiranţii pentru posturile de şef al Consiliului Judeţean şi cel de primar al Municipiului Brăila au avut ieri ultima şansă de a-şi depune candidaturile pentru alegerile din 10 iunie. În acest context, Biroul Electoral Municipal şi Biroul Electoral Judeţean au fost luate cu asalt încă de vineri, de către politicieni, pentru depunerea documentelor de participare. Cei mai grăbiţi să pornească în bătălia pentru alegeri au fost PPDD-iştii, în frunte cu Sorin Ovidiu Bălan, care şi-a depus vineri candidatura pentru funcţia de primar, dar şi cea de consilier al Brăilei. Sâmbătă, atât Gheorghe Bunea Stancu cât şi Aurel Simionescu şi-au depus documentele pentru un nou mandat la preşedinţia Consiliului Judeţean, respectiv Primăria Municipiului Brăila. "Noi ne-am înscris cu gândul unei campanii electorale curate, unei campanii constructive, pe bază de proiecte pe care le avem şi le continuăm, precum şi altele care vor urma", a declarat Simionescu, explicând totodată că această campanie electorală ar trebui să reprezinte un plus pentru toţi participanţii, în condiţiile în care învingătorii vor avea ocazia să pună în practică şi ideile contracandidaţilor, dacă acestea se vor dovedi merituoase. Pe aceeaşi linie a mers şi Cătălin Boboc, preşedintele PNL Brăila: "Depunem cu mare încredere aceste candidaturi, am reuşit să trecem peste orgolii şi iată că am avut un prim succes în USL. Din punctul nostru de vedere nu se va pune problema câştigării alegerilor, ci a procentului cu care vom câştiga. Mai concret, va conta cât de tare îi vom bate", a declarat liberalul.

Un week-end plin

Duminică a venit rândul Alianţei Pentru Viitorul Brăilei să îşi lanseze oficial candidatul în cursa pentru fotoliul de primar, mai exact pe Viorel Balcan. În aceeaşi zi, la Biroul Electoral Judeţean s-a prezentat şi fondatorul Fundaţiei "Fiii Brăilei", Sergiu Diacomatu, care şi-a depus candidatura pentru şefia CJ Brăila. "Este un reprezentant tânăr al dreptei reale, care va câştiga alegerile din 10 iunie în faţa unui baron local, Gheorghe Bunea Stancu, care şi-a sporit averea numai din banul public şi din taxele plătite de cetăţeni", a declarat Constantin Dumitriu, preşedintele PDL Brăila. Conform unui comunicat de presă al lui Diacomatu, acesta a venit cu un număr dublu de semnături faţă de 6.800, cât era necesar. "Vom merge în această bătălie cu inima deschisă. Sperăm să fie o bătălie curată, pentru că deja adversarii politici nu prea înţeleg rostul unei bătălii curate. În altă ordine de idei, vreau să promit tuturor brăilenilor că nu voi cultiva în niciun fel ura, jignirile, mârlănia sau hoţia. Aceste atribute nu vor avea ce să caute în mandatul meu", a declarat liderul "Fiii Brăilei". Diacomatu a anunţat cu această ocazie publicarea în următoarele zile a unei platforme-program, care conţine un set de 15 măsuri ce pot fi făcute chiar a doua zi de la numirea în funcţie. "Sunt lucruri care se referă la primul mandat, la cele 48 de luni, o viziune de dezvoltare pe termen mediu şi vom vorbi de o viziune de dezvoltare pe termen lung. Fără poduri, fără aeroporturi, fără planuri faraonice", a explicat sursa citată. Reamintim că Sergiu Diacomatu candidează ca independent la şefia Consiliului Judeţean Brăila, având în spate un protocol de sprijin semnat cu PPDD, precum şi susţinerea AVB.

02candid2 Adrian Vacu, candidat la funcţia de primar: "De aceea m-am înscris în cursa electorală, nu mai pot să stau nepăsător să văd cum acest oraş este ruinat" S-au înscris până în ultima clipă

În ultima zi de depunere a candidaturilor, birourile electorale au avut program prelungit. Cu toate acestea, noua conducere a Partidului România Mare s-a prezentat încă de dimineaţă pentru a-şi înscrie candidaţii. "Vreau ca toţi brăilenii să trăiască cu speranţa că Brăila poate să aibă o schimbare reală, să ştie că Primăria nu este a unui singur om, să fie conştienţi că este a lor. Nu este a unui grup de interese şi nu este o afacere. De aceea m-am înscris în cursa electorală, nu mai pot să stau nepăsător să văd cum acest oraş este ruinat", a spus Adrian Vacu, imediat după depunderea candidaturii pentru Primăria Municipiului, anunţând totodată planuri de viitor "cât se poate de realiste". Tot atunci şi-a depus candidatura şi Romeo Crîşmariu, preşedintele interimar PRM Brăila, pentru şefia Consiliului Judeţean. "Noi candidăm pentru a face o schimbare totală sau, cel puţin, pentru a pune umărul la schimbarea totală ce trebuie făcută la Brăila. Pentru Consiliul Judeţean singurul lucru pe care îl voi face este acela de a direcţiona toată munca şi tot efortul în agricultură şi în industria alimentară. Nu promitem că dăm, că facem, că nu ştiu ce - vom crea locuri de muncă în agricultură şi în industria alimentară. Ăsta este obiectivul meu", a explicat Crîşmariu. De asemenea, acesta a ţinut să menţioneze că este dispus să accepte consecinţele în cazul în care nu îşi va respecta promisiunile. În ceea ce o priveşte pe Simona Drăghincescu, celălalt candidat independent anunţat, aceasta a lăsat depunerea candidaturii pentru cea de-a doua parte a zilei de ieri, înscriindu-se în cursa pentru fotoliul de primar al Brăilei, dar şi pentru cea de consilier, abia după ora 18.00.

Candidaţii surpriză

Tot în ultima zi de depunere a candidaturilor s-au hotărât şi reprezentanţii Partidului Poporului - Legea Cojocaru (PP-LC) în frunte cu Ene Tache, preşedintele Organizaţiei judeţene, să se înscrie în cursa pentru alegeri. Deşi au întâmpinat câteva greutăţi legate de numele şi prescurtarea partidului amintit, reprezentanţii acestuia au reuşit să se înscrie. Mai exact, Ene Tache şi-a depus candidatura pentru conducerea Primăriei Municipiului şi posturile de consilier local şi judeţean, Oprea Alin-Ginel, membru în Comitetul Executiv al PP-LC, pentru preşedinţia CJ şi Iancu Vasile, de asemenea membru în Comitetul Executiv, pentru funcţia de consilier local şi judeţean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro