Înecat în Dunăre, găsit după o săptămână | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Înecat în Dunăre, găsit după o săptămână

Un bărbat de 36 de ani, dat dispărut în apele fluviului, în zona Stânca, încă din 15 iulie, a fost găsit, duminica trecută, iar ieri medicii legişti i-au făcut autopsia. Ionuţ Leonard Vulpe, de 36 de ani, din Brăila, plecase la scăldat în Dunăre, într-o zonă extrem de periculoasă. "Decesul s-a datorat înecului. Acolo e o zonă unde probabil vor mai urma şi alte înecuri. Ar trebui făcut ceva. Sar de pe platforma aceea betonată, de pe macarale. Nu e deloc propice înotului de agrement zona respectivă", a avertizat dr. Gina Ilie, medic legist, şef al serviciului de resort din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro