Şereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şereş, condamnat la patru ani de închisoare cu executare

Fostul ministru al Economiei, Codruţ Şereş, a fost condamnat luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul "Hidroelectrica", decizia nefiind definitivă.
Completul de trei judecători de la instanţa supremă a decis achitarea lui Codruţ Şereş pentru constituire de grup infracţional organizat şi condamnarea fostuluiministru la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea dreptului de a exercita funcţii publice pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Decizia a fost luată cu opinie majoritară, respectiv doi din cei trei judecători au hotărât condamnarea lui Şereş pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată, în vreme ce un al treilea judecător a hotărât condamnarea acestuia pentru fapta de favorizare a infractorului.
Şi foştii şefi din Hidroelectrica Eugen Pena, Victoria Geormăneanu, George Asan, Nicolae Opriş, Traian Oprea şi Georgeta Iosif au fost achitaţi pentru constituire de grup infracţional organizat.
În cazul acuzaţiei de abuz în serviciul în formă calificată, instanţa a dispus condamnarea lui Eugen Pena, Traian Oprea şi George Asan la cinci ani de închisoare cu executare şi trei ani interdicţie de a ocupa funcţii publice, iar a lui Nicolae Opriş la patru ani de închisoare cu executare şi doi ani interdicţie de a ocupa funcţii publice.
Totodată, Victoria Geormăneanu şi Georgeta Iosif au fost condamnate la patru de închisoare cu suspendare, cu termene de încercare de şapte şi, respectiv, şase ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro