Şoferi «arşi» la buzunare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şoferi «arşi» la buzunare

Amenzile aplicate, într-o singură zi, şoferilor certaţi cu legislaţia rutieră au trecut de 11.000 lei. Depăşirea vitezei legale şi neacordarea de prioritate în trafic i-au costat scump pe cei aflaţi la volan.
În ziua de 12 octombrie, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor grave. Astfel, poliţiştii au constatat 34 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 11.030 de lei şi au retras un certificat de înmatriculare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro