Şoferi brăileni, amatori de senzaţii tari, la drifturi pe zăpadă în Galaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şoferi brăileni, amatori de senzaţii tari, la drifturi pe zăpadă în Galaţi

• aceştia, alături de conducători auto din Buzău şi Galaţi, intenţionau să se întreacă în derapaje controlate în parcarea Universităţii Danubius • până să înceapă “distracţia” însă, mai multe echipaje de la Poliţia Locală Galaţi şi-au făcut apariţia în zonă, iar amatorii de senzaţii tari au plecat spre casă, renunţând la acţiunea ilegală

 

Au dat sania pe maşină şi au fost la un pas să se aleagă cu amenzi din partea Poliţiei Locale. Mai mulţi şoferi brăileni s-au dus, duminică, în Galaţi, pentru a se întrece în tehnici de drift-uri pe zăpadă cu alţi conducători auto din oraşul vecin, dar şi din Buzău. Potrivit presei gălăţene, numărul participanţilor la derapaje controlate ar fi ajuns la 200, aceştia organizându-se pe reţelele de socializare. Locul de întâlnire a fost în parcarea de la Sala Sporturilor, numai că poliţiştii locali gălăţeni i-au observat şi au intervenit. Ulterior, conducătorii auto au părăsit zona, dar n-au renunţat la scopul întâlnirii. Aşa că s-au dus în parcarea Universităţii Danubius, în încercarea de a face drift-uri pe zăpadă. Supriza a fost că şi în acel loc existau alte patrule ale Poliţiei Locale, astfel că “joaca” le-a fost stricată, iar brăilenii şi buzoienii au bătut degeaba atâta drum. Totuşi, “gazdele” gălăţene nu s-au lăsat intimidate de prezenţa uniformelor, fapt ce le-a adus amenzi. “Pentru că cei mai mulţi dintre şoferii veniţi din Brăila, Buzău şi Galaţi au înţeles că acţiunea la care urmau să participe este ilegală, poliţiştii locali au aplicat doar patru sancţiuni în valoare totală de 1.335 lei şi două puncte penalizare, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, OUG 195/2002 şi HCL 260/2018”, potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale Galaţi.

Astfel de evenimente au mai fost organizate, tot la Galaţi, şi pe timpul verii. Spre exemplu, în octombrie 2015, parcarea din faţa Universităţii Danubius din oraşul vecin a devenit neîncăpătoare, după ce mai mulţi şoferi brăileni şi gălăţeni şi-au dat întâlnire pe Facebook pentru a se întrece în drifturi şi cai-putere. Distracţia a fost însă întreruptă în momentul în care au intervenit poliţiştii şi jandarmii. Forţele de ordine au blocat căile de acces în parcare şi i-au legitimat pe şoferi, deoarece acţiunea nu era una autorizată. Numai că atunci nu a fost nimeni amendat. Şoferii au părăsit parcarea Universităţii, înţelegând că adunarea lor nu avea aprobare legală.

 

Sursa foto: reperul.ro

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro