Mergi la conţinutul principal

Școala și Poliția, o echipă actuală pentru un viitor al noilor generații

• în cadrul acestui proiect de siguranță în mediul școlar, inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat primele activități în unități de învățământ • acestea activități adresate elevilor din clasele gimnaziale au vizat familiarizarea copiilor cu rolul Biroului Siguranța Școlară, cu principalele aspecte pe care elevii trebuie să le cunoască atunci când se află în perimetrul școlar, cum să comunice cu colegii

 

Siguranța în școli! La data de 8 octombrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila au desfășurat primele activități în cadrul Proiectului de siguranță în mediul școlar ”Școala și Poliția – o echipă actuală pentru un viitor al noilor generații”, inițiat de IPJ Brăila, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brăila, Școala Gimnazială Roșiori și Centrul Regional Galați al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.
Proiectul se implementează pe perioada anului școlar 2025-2026, cu tematici structurate pe subiecte de interes pentru elevii și cadrele didiactice ale Școlii Gimnaziale Roșiori. ”Primele activități adresate elevilor din clasele gimnaziale au vizat familiarizarea copiilor cu rolul Biroului Siguranța Școlară, cu principalele lucruri pe care elevii trebuie să le cunoască atunci când se află în perimetrul școlar din punct de vedere al comunicării cu colegii și al acțiunilor permise în școală, ce fapte pot atrage răspunderea contravențională în unitatea de învățământ și care dintre comportamente sunt clasificate drept infracțiuni, potrivit legislației noastre”, au spus polițiștii.
În cadrul întâlnirilor cu elevii, polițiștii au prezentat acestora Proiectul național ”Scoate Violența Școlară în Anonimat!”, au oferit elevilor orare și semne de carte, afișe realizate de ADFABER în cadrul Proiectului Eroii Internetului, informații din Ghidul Antibullying, elaborat de Fundația Neuroatipic. Au fost accesate împreună paginile de internet cu informații resursă potrivite pentru vârsta, tentațiile și posibilitățile de înțelegere ale copiilor, respectiv: https://Sigurantascolara.ro – pagina de internet a Direcției Siguranța Școlară din cadrul Poliției Române; SCHOOLHUB – linie telefonică de suport psihologic, dedicată elevilor, părinților și profesorilor; 119 – număr național unic pentru copii, destinat raportării cazurilor de abuz, neglijare, exploatare și orice formă de violență asupra copilului; https://adfaber.org – asociația Adfaber cu programe pentru copii, prezentate într-un mod eficient, plăcut și util acestora.
Activitățile în cadrul proiectului local vor continua în perioada următoare cu temele: ”Cuvintele dor mai mult decât ...?”, ”Educația deschide uși, nu le închide”, ”Like-ul nu înseamnă prietenie”, ”Drogurile distrug vieți” și ”NU SUNT DE VÂNZARE!”, prezentate de specialiștii din cadrul instituțiilor partenere elevilor din mediul rural.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro