Mergi la conţinutul principal

Șerban Trofin: “Era momentul ca Suporter Club să treacă la un alt nivel valoric”

• spune managerul clubului brăilean • acesta a făcut o radiografie a clubului înființat în martie 2022 • fosta glorie a fotbalului brăilean a spus că și în Liga a IV-a conducerea dă o mare atenție creșterii și promovării copiilor și juniorilor

 

Înființat în martie 2022, Suporter Club Brăila s-a mișcat repede pe linia performanței iar acest lucru este reliefat de faptul că, deși nou înființată, echipa pregătită de Dragoș Trofin s-a clasat pe locul al șaselea în Liga a V-a, în fața unor formații cu mare tradiție în fotbalul brăilean, unele dintre ele cu prezențe în Liga a IV-a.

După un sezon petrecut în cel de-al cincilea eșalon fotbalistic, Suporter Club a trecut la un alt nivel, ambițioșii conducători ai clubului brăilean au înscris echipa în Liga a IV-a și bineînțeles că și-au întărit lotul pentru a face față acestei noi competiții. Și dacă în sezonul recent încheiat al Ligii a V-a echipa și-a depășit condiția, managerul clubului, Șerban Trofin, spune că Suporter Club se va exprima la nivelul competiției în care s-a înscris.

După 19 ani petrecuți pe terenul de fotbal, cu 550 de meciuri în Divizia B, acum Liga a II-a, Șerban Trofin vrea să obțină aceleași performanțe în fotbal șI în calitatea pe care o deține la acest club.

 

- Cum a apărut acest club de fotbal?

- La inițiativa unor suporteri inimoși, mă refer la Marian Oprea, Romeo Barbu, Adrian Presadă, alături de glorii ale fotbalului brăilean, Ionel Iuga, Alexandru Drogeanu și cu experiența în domeniul sportului a profesorului Marian Neta, am decis să înființăm un club nou și să o luăm de la zero. Să nu mai existe niciun fel de suspiciuni că acela nu știu ce a făcut, că altul a trădat. Un club curat.

 

- Începutul a fost dificil?

- Ne-a fost foarte greu la început pentru că nu aveam nimic. Nu aveam echipă de seniori, un teren pe care să ne antrenăm și să jucăm. Sarcinile formării unei echipe de seniori i-au revenit lui Dragoș. El s-a zbătut și a format un nucleu de jucători pentru Liga a V-a, tot el a organizat acțiuni de selecție la nivelul copiilor și juniorilor și a pus bazele unei școli de fotbal. Nu a făcut acest lucru singur, conducerea i-a creat condiții foarte bune de pregătire. Și după un sezon competițional pot spune că avem copii care, în trei patru ani, pot juca la seniori.

 

- Cum a fost perceput acest club la început?

- Ceea ce am realizat și ceea ce vrem să facem noi în continuare este ceva unic în orașul Brăila, pentru că noi pregătim copii și juniori fără să le percepem taxe. Noi asigurăm toate condițiile fără bani. Dar trebuie să punctez un lucru. Imediat după startul campionatului Ligii a V-a, un prieten de-al meu, fost jucător la Brăila sub comanda regretatului Virgil Dridea, Mitică Balea, acum stabilit în Germania, la Hoffenheim, ne-a trimis un rând de echipament, mingi. Așa că inițiativa noastră de a crea un club de fotbal care să o ia de la zero, a fost repede apreciată de oameni din fenomen.

 

- Ați trecut la un alt nivel valoric. V-ați pregătit în acest sens?

- Era momentul să trecem la un alt nivel valoric. Ceea ce este foarte important pentru noi este că am reușit să păstrăm întreg lotul din Liga a V-a, cu o singură excepție, Paraschiv, care a vrut să plece la Romanu și noi i-am respectat dorința. Mă refer la lotul cu care am încheiat competiția pentru că pe parcursul turului Ligii a V-a am renunțat la o serie de jucători care nu au corespuns ideilor noastre. Iar faptul că am încheiat primul nostru sezon competițional pe locul al șaselea, înseamnă că la nivel de club s-au luat deciziile corecte.

 

Opt jucători transferați, șapte dintre ei sub 19 ani

 

- Sunt noutăți în lot?

- Opt jucători sunt deja transferați, în acest fel acoperim toate posturile considerate a fi deficitare. Și atenție, 7 dintre cei 8 jucători aduși în această vară sunt fotbaliști cu vârsta sub 19 ani. În Liga a IV-a vom juca cu un unsprezece în care se vor regăsi 5-6 tineri de nivelul junioratului.

 

- Nu va fi greu să jucați cu mulți juniori în teren?

- Suporter Club Brăila are ca prim obiectiv creșterea copiilor, să-i educăm și pe ceilalți, în sensul că toți trebuie să înțeleagă ce înseamnă disciplina tactică, numai așa putem să ne facem un plan de viitor.

 

- Cum se defășoară activitatea la copii și juniori?

- Foarte bine, spun eu. În acest moment avem cinci copii talentați care în 3-4 ani vor ajunge departe dacă vor munci și vor dori să performeze în sportul rege.

 

- Ei vor fi angrenați în competiții?

- Da, în sezonul care urmează echipele de la Suporter Club vor participa în competițiile juvenile organizate de Asociația Județeană de Fotbal și nu numai. Dar și până acum am fost implicați în programul Hercules, care a avut ca scop atragerea copiilor spre fotbal. La noi selecția continuă și în fiecare săptămână apar copii noi.

 

Suporter Club va juca meciurile oficiale la Cazasu

 

- Unde veți juca în Liga a IV-a?

- Anul trecut am jucat la Cazasu și îi mulțumim domnului Voicu pentru că ne-a ajutat. Sper ca, în continuare, să jucăm meciurile oficiale tot acolo. Ne-am dori să evoluăm și pe Municipal, dar și pe stadionul Progresul când va fi gata.

 

- Din punct de vedere financiar lucrurile s-au mai îmbunătățit?

- Da, am depus proiecte la Consiliul Județean, ele au fost aprobate și acum sunt în derulare. Este vorba despre achiziționarea de echipamente, materiale sportive, este într-adevăr un câștig. Încercăm să atragem sponsori, suntem în discuții care sper eu să se finalizeze.  Cu ajutorul pe care îl primim de la Marian Oprea și Adrian Presadă arătăm cât de cât bine, mă refer la organizarea clubului, infrastructura rămâne însă cea mai mare problemă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro