Mergi la conţinutul principal

”Un antrenament reușit pentru noi”, a spus Marian Samuilă după partida Academia Campionii Galați U19 – Dacia Unirea, 0-6

• la formația brăileană au revenit în lot Sava și Oniciu

 

Sâmbătă, 24 ianuarie, de la ora 10:00, Dacia Unirea a disputat primul amical din această iarnă, în deplasare la Galați, cu Academia Campionii Galați U19. Partida disputată pe terenul cu gazon sintetic Siderurgistul a fost controlată de echipa fanion a orașului Brăila, care s-a impus cu 6-0.

”Un antrenament reușit pentru noi. Sunt bucuros că nu am avut accidentați după joc, mai ales că veneam după o săptămână cu o oarecare încărcătură în antrenamente, iar terenul pe care am jucat era acoperit de zăpadă. Sunt mulțumit de implicarea și randamentul tuturor jucătorilor. La momentul acesta al pregătirii punem accent mai mult pe partea fizică și nu putem discuta de partea tactică sau tehnică, mai ales că terenurile în acestă perioadă sunt destul de rele”, ne-a declarat antrenorul Marian Samuilă.

La Dacia Unirea au evoluat Sava și Oniciu, ambii reveniți la echipa fanion a orașului Brăila. Dar antrenorul formației brăilene mai așteptă întăriri și, în primul rând, un portar.

În prima repriză, la formația brăileană au evoluat: Abah – Nazâru, Condruz, Cioarec, Ciocan - Baștiurea – Rădulescu, Stratulat, Budeșteanu, Buzatu – Cazacov. Jocul s-a desfășurat numai în jumătatea echipei gălățene, însă primul gol a venit pe final de repriză și a fost marcat de Cazacov (min. 40), cu un șut frumos din marginea careului de 16 m.

Dacia Unirea a început repriza a doua în formula: Abah – Nazâru, Saghin, Sava, Petre – Oniciu, Condruz (min. 55: Bratu), Gerea – Marcu, Czetz, Eloh.

În partea a doua a amicalului, Dacia Unirea a marcat de cinci ori. Czetz (min. 57) a dublat avantajul echipei brăilene. În minutul 61, Dacia Unirea s-a desprins la 3-0, după un penalty transformat de Condruz. Marcu (min. 70), cu cel mai frumos gol al amicalului, a dus scorul la 4-0, Saghin, după un corner executat de Marcu, a marcat al cincilea gol al formației brăilene în minutul 73. Marcu a fost coautor și la golul înscris de Eloh cu capul, iar Dacia Unirea Brăila s-a impus cu 6-0.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro