Șoferul care a schimbat locul cu pasagerul din mașină, la vederea polițiștilor, cercetat sub control judiciar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șoferul care a schimbat locul cu pasagerul din mașină, la vederea polițiștilor, cercetat sub control judiciar

* urmare a evenimentului din 20 iunie, când polițiștii au observat că un șofer care venea dinspre Gropeni s-a mutat de la volan, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore * totuși, față de brăileanul de 34 de ani, cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul unei persoane fără permis, s-a dispus măsura controlului judiciar

 

Șoferul care s-a mutat de la volan, la vederea polițiștilor, a fost reținut pentru 24 de ore, însă în final a scăpat de arestul preventiv. El este cercetat sub control judiciar.

Potrivit datelor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, polițiștii au luat anumite măsuri ca urmare a evenimentului din data de 20 iunie, când polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila- Biroul Ordine Publică au observat un autoturism care se deplasa din direcția comunei Gropeni și care la vederea echipajelor de poliție a oprit în apropiere, șoferul schimbând locul cu pasagerul din dreapta. Ulterior, cei doi și-au continuat deplasarea pe același traseu, către echipajele de poliție, fără să oprească la semnalele regulamentare ale polițiștilor. “La data de 28 iunie, față de brăileanul în vârstă de 34 de ani, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și respectiv încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știe că nu deține permis de conducere, a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul zilei de ieri (n.r. - marți), Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a dispus față de acesta măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile”, au transmis reprezentanții IPJ Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro