“Eco” începe să-şi mai spele imaginea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Eco” începe să-şi mai spele imaginea

• recent, au fost achiziţionate 600 de containere noi, dintre care 200 au fost deja amplasate pe străzi, în locul celor vechi şi ruginite cu care ne obişnuise “Eco” de câţiva ani • până în luna februarie, în dotarea operatorului de salubritate din subordinea Primăriei vor mai intra patru maşini de colectare, cu capacităţi de la 10 la 20 de metri cubi, şi o automăturătoare stradală dotată cu aspirator • toate acestea vor costa circa 3,7 milioane de lei, bani alocaţi de la bugetul local

 

Intens criticată în ultima perioadă din cauza dotărilor precare - de la tomberoanele vechi, rupte şi ruginite până la autogunoierele care se înecau în propriul fum de eşapament - firma de salubritate din subordinea Primăriei, “Eco” SA, a început, de vreo săptămână, să îşi mai spele imaginea. Deocamdată, primul pas constă în înlocuirea containerelor insalubre din teren cu unele nou-nouţe, dotate cu capac şi cu pedală pentru ridicarea respectivului capac. “Eco” SA a achiziţionat, cu bani primiţi de la bugetul local, 600 de tomberoane noi, dintre care 350 sunt pentru deşeuri menajere, fiind dotate cu capac şi pedală, iar 250 sunt pentru deşeuri reciclabile - 125 pentru deşeuri de hârtie, 125 pentru PET-uri.

În prezent, “Eco” amplasează containerele pentru deşeuri menajere pe sectorul său de activitate, adică în cartierele Vidin, Brăiliţa şi Progresul, precum şi pe Calea Galaţi şi într-o parte din Centrul Vechi al municipiului. Activitatea a început în urmă cu o săptămână şi, după cum ne-a informat, ieri, directorul Ionuţ Pisică, au fost deja puse pe poziţie peste 200 de tomberoane noi. Acestea au fost bine primite de brăilenii care apreciază faptul că pot manevra capacul în mod igienic, fără să se mai murdărească pe mâini. Aşa cum era de aşteptat, a fost, însă, semnalat deja un caz de vandalism, fiind ruptă pedala unuia dintre toberoanele amplasate la intersecţia Căii Galaţi cu Str. Graţiei.

Noile tomberoane au costat, în total, 788.791 lei, cu TVA. Acestea vor fi folosite ca atare - cu capace şi pedale - timp de doar câteva săptămâni, deoarece Primăria urmează să mai achiziţioneze o tranşă de module pentru colectarea selectivă a deşeurilor, în genul celor deja amplasate pe sectoarele gestionate de firmele de salubritate “Braicata” şi RER. Astfel, 100 de module vor ajunge şi pe sectorul firmei “Eco”, iar în interiorul acestora vor fi montate tomberoanele recent achiziţionate, în care se vor depozita efectiv deşeurile menajere şi cele reciclabile. După cum se ştie, prin amplasarea tomberoanelor în interiorul modulelor de plastic, la tomberoane nu mai au acces nici câinii şi nici oamenii străzii care răscoleau prin gunoaie în căutare de PET-uri. Tomberoanele nu pot fi însă folosite în modulele de plastic dacă nu li se demontează capacele. Altfel spus, acele dotări vor deveni inutile odată cu sosirea modulelor pentru colectare selectivă a deşeurilor. Deocamdată, licitaţia pentru achiziţionarea modulelor este  încă în derulare, deci va mai dura o perioadă până când acestea vor ajunge efectiv în cartierele Brăilei.

Cele 600 de tomberoane au fost livrate de firma bucureşteană “Grădinariu Import-Export”. Aceasta a câştigat licitaţia organizată de “Eco” SA. Rezultatul licitaţiei a fost contestat de o firmă concurentă, însă demersul a fost respins în instanţă, astfel că, la începutul lunii octombrie a.c., “Grădinariu Import - Export” a semnat contractul pentru livrarea produselor comandate. Pe lângă cele 600 de containere, în baza aceluiaşi contract mai trebuie livrate patru maşini de colectare în valoare totală de 2.153.900 lei. Este vorba despre două autocompactoare cu capacitatea de 15 metri cubi, una cu capacitatea de 10 mc şi o autospecială multifuncţională echipată cu cârlig şi container pentru moloz, cu capacitatea de 20 mc. În fine, tot de la firma bucureşteană va fi achiziţionată şi o automăturătoare stradală cu aspirator, în valoare de 773.381 lei. Toate aceste echipamente trebuie livrate până în luna februarie a anului viitor.

Pe lângă cele trei autocompactoare noi, “Eco” se va baza în continuare pe cele cinci maşini de colectare pe care le foloseşte în prezent. Patru dintre acestea au ca an de fabricaţie 2002, iar una datează din 1998. Maşina defectă care a fost filmată recent pe străzile Brăilei într-un nor de gaze de eşapament a fost scoasă definitiv de pe traseu, ne-a declarat directorul Pisică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro