“Războinicii” de la nunta clanului Corbu au fost identificaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Războinicii” de la nunta clanului Corbu au fost identificaţi

în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de la Investigaţii Criminale au stabilit cui aparţin cele 8 cuţite, maceta şi cozile de târnăcop • deţinătorii sunt din Ilfov şi Bucureşti şi se aflau în cele trei autoturisme marca “Audi” şi “Mercedes” care se deplasau la nunta organizată de interlopul Corbu • într-un “Audi A6” s-au găsit 3 cuţite rabatabile şi 1 spray paralizant, care aparţineau ocupanţilor, în “Mercedes” erau 3 cuţite, maceta şi cele două cozi de târnăcop, iar într-un “Audi A7” s-au găsit două cuţite

 

Anchetă în curs pentru tragerea la răspundere penală a deţinătorilor de arme albe care au venit la Brăila pentru nunta organizată de interlopul Stănel Corbu din Lacu Dulce. Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au stabilit care sunt deţinătorii de arme albe, fiind vorba despre bărbaţi din judeţul Ilfov şi din Bucureşti veniţi special pentru petrecere.

Potrivit anchetatorilor, într-un autoturism marca “Audi A6”, oprit pentru control pe Calea Călăraşilor, condus de un bărbat de 27 de ani, din Ilfov, s-au găsit 3 cuţite rabatabile şi un spray paralizant. În maşină erau şi trei pasageri, doi în vârstă de 28 de ani fiecare, din judeţul Ilfov, şi altul de 32 de ani din Bucureşti.

În auto “Mercedes” condus de un bărbat de 38 de ani din Ilfov şi în care erau doi pasageri, de 29 şi 33 de ani din Bucureşti, au fost descoperite cele mai multe arme albe. Este vorba despre un cuţit din inox, două cuţite rabatabile, o macetă şi cele două cozi de târnăcop. În cel de-al treilea autoturism marca “Audi A7”, la volanul căruia se afla un bărbat de 37 de ani din Ilfov şi 3 pasageri cu vârste de 47, 43 şi 44 de ani, primul din Bucureşti şi ceilalţi doi din Ilfov, erau doar două cuţite, unul normal şi celălalt rabatabil. Poliţiştii brăileni mai au puţin de muncă pentru că trebuie să stabilească cu exactitate deţinătorul fiecărei arme albe. Oricum, toţi invitaţii la petrecerea lui Corbu au ajuns la sediul Poliţiei Brăila pentru audieri. Poliţiştii au întocmit în cauză dosare penale pentru portul fără drept de obiecte periculoase.

După cum v-am mai informat, în seara de luni, 30 septembrie, poliţiştii brăileni au descoperit arsenalul de arme albe în cele trei autoturisme care se deplasau pe Calea Călăraşilor. Erau chiar maşinile invitaţilor la marea nuntă din Lacu Dulce. Părea că ocupanţii autoturismelor erau pregătiţi mai mult de război decât de o nuntă. Nu s-a pornit, totuşi, vreun război, mai ales că poliţiştii, cu tot cu “mascaţi”, au fost pe fază şi le-au tăiat calea indivizilor înarmaţi. În urma controalelor efectuate în interiorul maşinilor, poliţiştii au găsit în total 8 cuţite, dintre care 6 rabatabile, 1 macetă, 2 cozi de târnăcop şi 1 spray paralizant.

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro