„Brăila multietnică. O mie de povești, o singură inimă” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Brăila multietnică. O mie de povești, o singură inimă”

• este titlul manifestării prilejuită de Ziua Minorităților Naționale, ajunsă, anul acesta, la cea de a VI-a ediție • evenimentul este organizat de Muzeul Brăilei „Carol I”, în parteneriat cu Asociația Filo-Elenă „Elefteria” Brăila și Asociația Asestemur, din Murcia, Spania

 

„Brăila multietnică. O mie de povești, o singură inimă. Acesta este titlul manifestării organizată cu prilejul Zilei Minorităților Naționale, ajunsă, iată, anul acesta, la cea de a VI-a ediție.

„Dragi prieteni, și în acest an Brăila multiculturală îmbracă haine de sărbătoare cu ocazia Zilei Minorităților Naționale pe care o vom celebra în avans duminică, 17 decembrie, de la orele 11.00, în spațiul primitor al Muzeului Brăilei „Carol I”, care ne-a devenit, deja, o a doua casă. Vă invităm să cunoașteți tradițiile de iarnă specifice principalelor etnii din orașul nostru, prin intermediul proiectului „Brăila multietnică. O mie de povești, o singură inimă”, ajuns la ediția a VI-a”, a precizat Laura Haraga, din cadrul Asociației Filo-Elene „Elefteria” Brăila, organizatorul evenimentului cultural.

Evenimentul - un workshop dedicat, deopotrivă, sărbătorilor de iarnă, credințelor și obiceiurilor principalelor etnii din orașul nostru - prilejuit de Ziua Minorităților Naționale este organizat în parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I”, Consiliul Județean Brăila, Primăria Municipiului Brăila și Asociația Asestemur, din Murcia, Spania.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro