„Nu lacrimi vă cer vouă...
Păstrați-vă mâhnirea!
Vă cer un singur lucru,
Păstrați-mi amintirea!”
Sunt poate singurele versuri cu adevărat triste, auzite de mine și nu numai, spuse de cel ce. incredibil, astăzi, nu se mai află deja, printre noi, așa cum îl știam - Adrian Simion.
N-am habar, de unde găsise poezioara asta, și de ce ținea atât de mult să ne-o tot repete, dar sinceră să fiu, mie, personal, îmi dădea fiori. Și asta pentru că, nu se potrivea deloc cu omul vesel, frumos, inteligent și atât de plin de viață, care plăcea tuturor.
Sau nu! Undeva, bine ascunși de priviri, nu departe de el, probabil, se mișcau și cei ce aveau să-i întrerupă, la un moment dat, pemtru totdeauna, bunul și frumosul mers al vieții sale. Au ales o zi urâtă, gri și mohorâtă, numai bună pentru a doborî tot ce poate fi mai valoros la un om - încrederea în sine și curajul de a rămâne drept în fața acuzațiilor strâmbe.
Inutile au fost toate încercările familiei de a repara acest splendid „ceas elvețian”, așa cum de multe ori îl strigam noi, prietenii, pe Adrian.
Poate de aceea a și ținut să mai rămână câțiva ani, lângă noi, după clipele acelea dezgustătoare și pline de minciuni....
Dar, nu mult, pentru că iată, colegul, prietenul, profesorul, directorul, inspectorul, dar mai ales OMUL, Adrian Simion, a plecat pentru totdeauna, acum, în luna mai, cea mai dragă lună a lui, când aproape toate florile se deschid, când cerul este mai albastru ca oricând, când verdele crud, nu se lasă încă acoperit de praf..
Ce pierdere imensă pentru noi toți și ce sărace par cuvintele tocmai acum cînd mi-aș dori atât de multe să vă spun despre valoarea acestui om, despre profesionalismul său, despre spiritul său de sacrificiu, despre onoarea, dar mai ales despre dragostea purtată Liceului de de Arte „Hariclea Darclée”. Sau despre lumina din ochii lui, atunci când elevii claselor de artă a liceului tocmai înființat, fie de muzică, artă plastică, artă dramatică ori coregrafie, îi umpleau biroul de director, cu diplome de la diferite concursuri de specialitate.
Am împărțit ani buni, același birou, aceeași cancelarie, l-am cunoscut bine, am fost martora unora dintre cele mai frumoase momente ale acestei instituții de învățământ care și astăzi ocupă un loc de onoare în ierarhia școlilor brăilene.
Cine poate uita oare, anii aceia frumoși, când Concursul Național de Canto, pentru elevii liceelor de artă „Hariclea Darclée, aduna la Brăila zeci de participanți, care astăzi sunt „cap de afiș” în marile Teatre de Operă din lumea întreagă.
Tocmai de aceea, mi se pare atât de nedrept faptul că trebuie să ne luăm „rămas bun” și nu obișnuitul „la revedere” de la cel ce a reprezentat cu atâta cinste școala și cultura în această parte de țară.
Mă liniștește doar credința că va avea parte de un drum lin, cu lumină, că Bunul Dumnezeu, îl va ține mereu, de-a Dreapta Sa!
Ție, Adrian dragă, noi, cei ce încă vom mai rămâne o vreme pe aici, îți promitem că îți vom asculta sfatul, păstrându-ți amintire frumoasă!
Dar, fie-ne cu iertare, nu suntem în stare să ne păstrăm și lacrimile....
Ai fost „cadoul” vieții noaste, al colegilor, prietenilor, al soției și băiatului tău!
„Odihnește-te în pace!”
prof.Marilena Niculescu ,
fost Director adjunct al Liceului de Arte „Hariclea Darclée”
