14 brăileni puşi sub acuzare în Dosarul «Ţigareta moldovenească» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

14 brăileni puşi sub acuzare în Dosarul «Ţigareta moldovenească»

14 brăileni, din Chercea şi Radu Negru, au fost puşi sub acuzare în cel mai gras dosar din ultimii cinci ani al micului birou DIICOT de la Brăila. Trei au primit şi mandate de arestare preventivă pentru 60 de zile, este vorba despre doi fraţi şi un părinte, toţi din Chercea. În acest caz mai sunt cercetaţi sub control judiciar şase indivizi, între care şi soţia unuia dintre fraţii arestaţi. "Ei sunt acuzaţi de contrabandă calificată şi constituire în grup infracţional şi riscă pedepse de la 5 la 15 ani", ne-au comunicat surse DIICOT.
Prejudiciul descoperit, până în acest moment, se ridică la 7,2 milioane de lei. Reţeaua contrabandiştilor de ţigări de provenienţă ucrainiană şi moldovenească acţiona de cinci ani pe teritoriul Munteniei şi Moldovei, având tentacule în Suceava şi Galaţi. Creierul grupării era o familie din Chercea. Aşa cum aminteam mai devreme, între persoanele cercetate este şi o femeie, soţia unuia dintre arestaţi. Au fost confiscate 400.000 de pachete de ţigări. Dosarul nu este încheiat, în cauză fiind anchetaţi în total 70 de indivizi. Pe unii, DIICOT încă îi mai urmăreşte, nefiind găsiţi la domiciliu pe 26 octombrie, în momentul celor 32 de percheziţii. Cu toţii au fost interceptaţi de către SRI. Ei vindeau ţigările en-gros dar şi cu bax-ul, direct din faţa porţii. Persoanele de legătură sunt din Ucraina şi Republica Moldova.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro