49.000 de oameni vor fi trimişi la instanţele din apropiere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

49.000 de oameni vor fi trimişi la instanţele din apropiere

Din lipsă de personal, respectiv magistraţi, Judecătoria Însurăţei este din nou pe lista instanţelor ce ar putea fi închise, după ce, în urma mai multor propuneri ale Direcţiei de Resurse Umane din sistem, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat Ministerul Justiţiei în acest sens. Într-o şedinţă de dată recentă, de la finele lunii martie, CSM a propus Guvernului ca într-o primă etapă să se facă rearondarea justiţiabililor din zonă, 49.000 locuitori.
În plenul CSM, s-a hotărât că e nevoie ca Guvernul să emită o hotărâre astfel încât, înainte de desfiinţarea propriu-zisă, populaţia să fie mai întâi relocată. Prin urmare, dacă Guvernul va emite acest act normativ, este posibil ca de la 1 mai, toţi justiţiabilii din zonă să fie trimişi la Brăila sau Făurei. Mai apoi, puţinii magistraţi de la Însurăţei vor închide dosarele aflate pe rol, astfel încât instituţia să poată efectiv intra în procedura de desfiinţare.

Liberalii Alina Gorghiu şi Cătălin Boboc s-au opus, în trecut, desfiinţării

De asemenea, plenul a hotărât şi sesizarea Ministerului Justiţiei în vederea demarării procedurii de desfiinţare a Judecătoriei Însurăţei şi a Parchetului de pe lângă Judecătoria Însurăţei.
Prin urmare, dacă Guvernul va emite hotărârea, aşa cum cer CSM şi MJ, începând cu 1 mai 2016, justiţiabilii din localităţile arondate Judecătoriei Însurăţei vor fi obligaţi să se adreseze Judecătoriei Brăila, respectiv Judecătoriei Făurei, în urma rearondării.
Reamintim că Judecătoria Însurăţei, unitate aparţinând de Tribunalul Brăila, a mai fost propusă pentru desfiinţare: pentru prima oară în anul 2010, iar ulterior în anul 2014, însă în ambele cazuri sesizarea hotărârii de desfiinţare a fost anulată tocmai fiindcă aceasta deserveşte populaţia din Însurăţei, precum şi din celelalte 29 de localităţi (comune şi sate) arondate, interesul publicului fiind astfel pus pe primul plan. În 2010, Alina Gorghiu, copreşedinte PNL, s-a "bătut" pentru instanţa brăileană astfel încât Judecătoria Însurăţei a ieşit de pe "lista neagră".
În 2014, senatorul brăilean Cătălin Boboc (PNL), preşedintele Comisiei Juridice din Senat s-a opus, pe aceleaşi considerente (număr mare de justiţiabili), desfiinţării instanţei respective: "Voi amâna acest proiect până când se va uita de el". Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro