95 de ani. Deci mai puțin de un secol de când femeile românce au putut vota pentru prima dată, România fiind printre primele țări din Europa care au făcut acest pas. Unul extrem de important, având în vedere că vorbim despre o epocă în care mentalitățile patriarhale și convențiile sociale marginalizau femeile și le țineau într-o poziție subordonată în societate.
Privind prin lentila istoriei, 95 de ani ar fi o clipită. Însă, raportat la o viață de om, 95 de ani par o eternitate. De aceea, cred, cu toții simțim această dorință fierbinte de a grăbi lucrurile, de a accelera procesul către o egalitate autentică, adică spre un echilibru real în distribuția puterii, resurselor și responsabilităților între femei și bărbați, fără limitări, bariere sau prejudecăți.
Pentru că, o secundă sau o eternitate, sunt 95 de ani. 95 de ani în care femei curajoase au trudit ca niște alchimiști să transforme cutume și stereotipuri greoaie ca un plumb în aurul prețios al libertății. 95 de ani în care fiecare deceniu a fost martorul unei reacții sociale, 95 de ani în care, cu multă îndrăzneală, acele femei curajoase au amestecat în creuzetul social chiar și cele mai sensibile ingrediente în încercarea de a transforma prejudecățile în înțelegere, stereotipurile în respect și inegalitatea în echitate. Încă mai e de lucru, iar ziua de 8 Martie, ca în fiecare an, e un moment de recunoaștere și apreciere a tuturor acestor femei, dar și de a reflecta asupra provocărilor și obstacolelor cu care încă se confruntă femeile de astăzi.
În societatea contemporană, deși evoluția este incontestabilă, femeile încă trebuie să țină piept unor provocări complexe și profunde, care le afectează atât viața profesională, cât și cea personală. Printre acestea, poate cel mai comun dar și cel mai greu de trecut, echilibrul delicat între muncă și familie. Presiunea de a jongla zilnic între aceste două roluri e greu de gestionat și lasă deseori în urmă vinovăție și epuizare. Să fii mamă, soție, fiică și să și performezi la locul de muncă, să-ți construiești o carieră solidă, încă seamănă cu-un dans pe sârmă! Dar, oricât de greu ar fi, această presiune pălește în fața celei mai grave, din punctul meu de vedere, probleme: violența de gen. O realitate întunecată, dureroasă și alarmantă, mai ales în comunitățile cu acces limitat la resurse, educație, servicii de sănătate ori justiție.
De aceea spun, încă mai sunt multe de făcut și e nevoie de implicarea oricui cu un dram de putere – financiară, socială, politică - egalitatea de gen nu e un moft, ci un drept fundamental al fiecărei femei. Și nu numai! Copiii acestor femei sunt, de multe ori, profund afectați de realitatea crudă. Trebuie să facem ceva concret, dacă vrem să întrerupem acest ciclu de neputință și suferință.
8 Martie e o sărbătoare. Fără îndoială! Și eu o prețuiesc. Este o ocazie de bucurie meritată, o ocazie de a celebra realizările, contribuțiile și importanța femeilor acasă, în societate, la locul de muncă. Însă cred că dincolo de mulțumiri, flori și îmbrățișări, 8 Martie ar trebui să fie și o zi manifest. O zi în care să ne exprimăm mai vocal ca oricând sprijinul pentru femeile ignorate, marginalizate, mai puțin auzite. La urma urmei, 8 Martie este ziua tuturor femeilor! Inclusiv a celor care încă se confruntă cu inegalități și nedreptăți.
Ca jurnalist, pentru mine, dramul acela de putere atât de necesar de care scriam mai sus se concentrează în sfera socială și rezidă din abilitatea mea de a scrie. De a da viață cuvintelor, pe care apoi să le transform în ingrediente pentru creuzetul schimbării. Prin cuvinte încerc să mobilizez și să sensibilizez, să fac să se miște lucruri. Dar tu? Tu cum poți să întrerupi ciclul acela de neputință și suferință? Ce poți să adaugi tu în creuzetul social?
