"Abureală" cu proiecte pe bani europeni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Abureală" cu proiecte pe bani europeni

Ceea ce ar fi trebuit să fie prezentarea de informaţii relevante cu privire la formarea şi dezvoltarea resurselor umane în judeţul Brăila, de către Organismul Intermediar Regional (OIR) POS DRU Regiunea de Sud - Est, s-a transformat într-o prelegere care a stârnit nemulţumirea membrilor participanţi la ultima şedinţă a Comisiei de Dialog Social. În lipsa directorului executiv al OIR, Emilia Ioana Voicu, cea care i-a ţinut locul, coordonatorul Nela Radu a reuşit să atragă oprobiul auditoriului, prezentând generalităţi despre Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU) 2007- 2013. Acesta finanţează şapte domenii de activitate, cunoscute sub denumirea de "Axe prioritare", din fonduri europene. Prima reacţie a venit din partea liderului CSDR Brăila, Dumitru Şişu, care a atras atenţia că informaţiile teoretice ar trebui explicate pe înţelesul potenţialilor beneficiari de fonduri: "Să fim pe înţelesul oamenilor de rând, ca să poată accesa fonduri". De asemenea, inspectorul şcolar general, Viorel Mortu, a subliniat că multe dintre instituţiile reprezentate în Comisia de Dialog Social au cunoştinţe despre acest program care se derulează de doi ani şi a cerut date concrete despre rezultatele obţinute până în prezent: "Lectura acestui text, pe care-l avem la mape, este pur teoretică, după doi ani de când se derulează POS DRU, este un discurs care relansează reperele teoretice ale programului. Noi vrem să ştim, pentru că învăţământul este prins în zona aceasta, vrem să lansăm proiecte eficiente. Orice teorie în afara eficienţei este demagogie ruşinoasă. Ne interesează ce s-a făcut, ce vom face împreună, care sunt câştigurile proiectului, aş vrea să văd echilibrul între salariile celor din zona PPOS DRU şi beneficii. Nu putem să ne minţim unii pe alţii după doi ani de proiect, să ne aburim cu nepăsare vecină cu neatenţia". Date concrete despre derularea programului au fost solicitate şi de către subprefectul Dumitru Popa: "N-aţi fost invitată să ţineţi un seminar de informare, ne trebuie rezultatele". Cum reprezentanta OIR POS DRU Regiunea de Sud - Est a venit nepregătită la şedinţă, prefectul Loredana Alexandru a propus reluarea discuţiei pe tema programelor de formare şi dezvoltare a resurselor umane în judeţul Brăila cu altă ocazie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro