Accident în care a fost implicată o cisternă, aproape de Pietroiu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Accident în care a fost implicată o cisternă, aproape de Pietroiu

ieri, în jurul orei 12.00, o cisternă de transport combustibil a acroşat din spate un autoturism Logan, care a ajuns pe contrasens, intrând în coliziune cu o dubiţă, care circula regulamentar • dubiţa a “zburat” de pe şosea şi aproape s-a răsturnat pe câmp • pompierii s-au deplasat imediat la faţa locului şi au constatat că cisterna, care apartine parcului auto al firmei lui Florin Cîrligea, nu era încărcată

 

Pericol pe şosea. Două autoturisme şi o cisternă de transport combustibil au fost implicate, ieri, într-un eveniment rutier, în zona intersecţiei Drumului European 87 cu cel care duce spre localitatea Pietroiu (DC 5), comuna Vădeni.

Pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare, după cum au stabilit poliţiştii, şoferul cisternei, în vârstă de 57 de ani, din Brăila, vehicul care aparţine firmei lui Florin Cîrligea, a acroşat din spate un Logan care circula în faţa sa, condus pe aceeaşi bandă de un brăilean de 35 de ani. Cele două autovehicule veneau dinspre Brăila, iar la un moment dat, când Logan-ul a încercat să vireze către satul Pietroiu, s-a trezit lovit. În urma impactului, autoturismul a ajuns direct pe contrasens, unde s-a izbit frontal de o dubă “Citroen”, condusă de un tânăr de 24 de ani, din Brăila, care circula regulamentar, din sens opus. Impactul a fost unul puternic, astfel că duba a “zburat” de pe şosea şi aproape s-a răsturnat pe câmp.

Accidentul s-a soldat şi cu o victimă, fiind vorba de şoferul dubei care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, el prezentând leziuni la faţă şi la gambă. Toţi şoferii implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind zero în cazul tuturor.

După eveniment, în zonă s-a deplasat imediat şi un echipaj de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, asta pentru că toată lumea se temea de ce este mai rău, în condiţiile în care cisterna ar fi avut ceva combustibil. În scurt timp, s-a stabilit însă că aceasta era goală. Pompierii au rămas însă la faţa locului, pentru că s-a spart baia de ulei de la Logan şi trebuia curăţată şoseaua.

Şi traficul în zonă s-a desfăşurat cu dificultate pentru o perioadă, fiind blocat pe un sens în timpul efectuării cercetărilor la faţa locului.

Poliţiştii de la Serviciul Rutier, cei care au efectuat ancheta în cauză, au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, toţi cei implicaţi fiind duşi la audieri.

Evident, şoferul cisternei a avut de dat explicaţii şi patronului societăţii la care este angajat. “Logan-ul care circula în faţă, a făcut stânga, fără să semnalizeze, fără să micşoreze viteza şi fără să se asigure. Luat prin surprindere, şoferul cisternei a vrut să îl evite, aşa că a tras dreapta de volan şi doar l-a lovit uşor, cu flapsul stâng, în partea dreapta spate. Cisterna circula conform datelor înregistrate de tahometru, cu 82 km la oră. I s-a făcut inspecţie ITP şi nu s-a constatat nicio defecţiune la sistemul de frânare. Bine că a fost numai atât, vă daţi seama ce ar fi însemnat să îl fi lovit mai tare, ditamai mastodontul”, ne-a relatat Florin Cîrligea firul întâmplării, aşa cum i-a povestit-o şoferul cisternei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro