* duminică, la competiția desfășurată pe Șoseaua Focșani, în zona Armonia Park Mall Brăila, un autoturism a derapat și a intrat într-un jalon de delimitare a pistei * acesta a ricoșat și l-a lovit pe un băiat de 11 ani aflat în public
Minor accidentat la Campionatul Național de Super Slalom, care s-a desfășurat în acest week-end la Brăila, pe Șoseaua Focșani, în zona Armonia Park Mall Brăila. Un băiat de 11 ani a fost rănit și a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o baliză de delimitare a pistei. Incidentul s-a produs după ce un autoturism a derapat și a intrat într-o baliză de delimitare a pistei, care a ricoșat. “Duminică, în jurul orei 13.00, un autoturism din concurs a derapat, lovind o baliză de delimitare a pistei. Baliza a ricoșat și a lovit un minor aflat în public. Minorul a fost preluat de o ambulanță SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Brăila”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brăila.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila, col. Ștefan Stoian, ne-a declarat că a fost vorba despre un minor de 11 ani care a fost preluat conștient de către echipajul SMURD și transportat la spital împreună cu mama sa. Potrivit sursei citate, acesta nu a fost rănit grav, ci a fost mai mult speriat după producerea incidentului.
Cea de-a doua etapă a Campionatului Național Super Slalom s-a desfășurat în perioada 29-30 mai, pe șoseaua Focșani, în zona Armonia Park Mall din municipiul Brăila.