Achitați! DNA pierde definitiv războiul cu foștii șefi ai CJ Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Achitați! DNA pierde definitiv războiul cu foștii șefi ai CJ Brăila

* dosarul celor 19 inculpați în frunte cu Gheorghe Bunea Stancu, funcționari ai CJ și persoane juridice s-a încheiat definitiv * Curtea de Apel Galați a păstrat decizia de achitare a Tribunalului Vrancea * faptele nu există în legea penală, asta au decis magistrații din Vrancea și, pare-se, judecătorii din Galați au avut aceeași părere * cu acest dosar, fostul șef al CJ Brăila își încheie socotelile cu justiția

 

Dosarul «Stancu vs. DNA» s-a fâsâit de tot. Mai exact, soluția privind achitarea inculpaților din acest dosar cu fapte de corupție, după cum au susținut procurorii la vremea trimiterii în judecată, dispusă anul trecut la Tribunalul Vrancea, a rămas în vigoare după decizia instanței superioare. Astfel, ieri, la Curtea de Apel Galați s-a dat sentința finală față de inculpații Gheorghe Bunea Stancu, fost președinte al Consiliului Județean Brăila, fostul vice al instituției, Florin Mija, dar și față de alți 12 funcționari ai CJ Brăila. Din soluția CA Galați rezultă că se menține sentința de la prima instanță, unde s-a dispus achitarea tuturor inculpaților trimiși în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție. ”Admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați. Desființează, în parte, sentința penală nr. 32/07.04.2021 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: Desființează, în totalitate, certificatul fiscal nr. 725/28.09.2009 eliberat de Primăria comunei Vădeni, jud. Brăila pentru S.C. Tancrad S.R.L. Galați. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Definitivă, este soluția pronunțată la CA Galați, în ședința din 22 septembrie. Reamintim că magistrații Tribunalului Vrancea au dispus achitarea lui Gheorghe Bunea Stancu, fostul președinte al Consiliului Județean Brăila, acuzat de abuz în serviciu, dar și achitarea fostului vice al instituției, Florin Mija. Practic, prima instanță a dispus achitarea tuturor inculpaților din acest dosar complex, persoane fizice și juridice. În afară de Stancu și Mija au fost achitați Nicolae Moisiu, Georgel Ghenea, Jenica Dumitrașcu, Vasile Puia (decedat), Ionică Popescu, Antoniu Cezar Mocanu, Mircea Bădescu, Ionel Pușcă, Lucian Buzuleac, Nicu Sava, Lenuța Roșioru, SC Tancrad SRL Galați, Cătălin Stăncic, patronul Tancrad, Concivia S.A, prin reprezentant Mariana Mihalache, Vasile Soare, Tancrad Construct SRL Brăila, prin reprezentant Luminița Dragomir și Rodica Ștefan.

Reamintim că acuzațiile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au fost destul de grave, cel puțin din punctul de vedere al procurorilor care s-au ocupat de caz.

În acest dosar, Gheorghe Bunea Stancu a fost judecat, alături de ceilalți funcționari ai Consiliului Județean Brăila, pentru acordarea unor contracte considerate de procurori preferențiale, prejudiciul estimat de aceștia fiind de aproape 3 milioane lei. Cei 19 inculpați cu tot cu persoanele juridice au fost trimiși în judecată de DNA pe 2 octombrie 2014 și iată că abia după 8 ani s-a dat o sentință definitivă în acest dosar complex. Sigur că se putea mai rău având în vedere “celeritatea” cu care se mișcă justiția, mai ales în anumite cazuri. De exemplu, Gheorghe Bunea Stancu a fost trimis destul de repede în spatele gratiilor la începutul lui aprilie 2015, după ce a fost condamnat la 3 ani închisoare în dosarul controversat “Mită la PSD". El a scăpat de închisoare, după un an și jumătate.

În 2019, fostul șef al CJ Brăila a mai fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare în dosarul “Sportul”, însă a fost liber după numai o lună și jumătate.

Odată cu sentința definitivă din acest caz, Gheorghe Bunea Stancu, fostul șef al CJ Brăila, își încheie socotelile cu justiția.

 

Statul plătește avocații

Interesant, instanța a decis că suma totală de 2.819,25 lei reprezentând plata parțială a onorariilor avocaților desemnați din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul Galați după cum urmează: 939,75 lei – avocat Moldoveanu Carmen; 939,75 lei – avocat Mihăilă Ivonna;  939,75 lei – avocat Țifrea Sorina.

 

Acuzații: lucrări cu dedicație

Reamintim că procurorii anticorupție au susținut cămodul în care au fost organizate licitațiile și în care s-au derulat procedurile de achiziție publică, în perioada 2009-2011, a condus ca SC TANCRAD SRL Galați, SC TANCRAD Construct SRL Brăila și SC CONCIVIA SA Brăila să dețină monopolul lucrărilor licitate (în sens comun) de Consiliul Județean Brăila, fiind practic singurele firme care participă și câștigă contractele de achiziție publică pe plan local și județean”.

Procurorii anticorupție se refereau la șase contracte care ar fi fost atribuite cu dedicație de reprezentanții Consiliului Județean Brăila: Lucrări de întreținere curentă, pe timp de iarnă, a drumurilor județene, 2009-2010; Servicii de expertiză tehnică și lucrări de reparare și amenajare imobil situat în șoseaua Buzăului, nr. 3A, Brăila; Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul “Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila”; Lucrări suplimentare specifice pentru realizarea, amenajarea și modernizarea spațiilor medicale din proiectul “Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică și Ginecologie Brăila”; Lucrări de reabilitare, amenajare și modernizare spații medicale în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila; Lucrări suplimentare în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila.

Motivul pentru care instanța de fond – Tribunalul Vrancea – a dat primele achitări a fost același pentru toți inculpații – faptele nu există în legea penală.

Ce a avut în vedere Curtea de Apel Galați și cum se “traduce” desființarea, în totalitate a certificatului fiscal nr. 725/28.09.2009 eliberat de Primăria comunei Vădeni, jud. Brăila pentru S.C. Tancrad S.R.L. Galați, urmează să aflăm din motivarea deciziei instanței dar care mai durează.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro