Activitatea polițiștilor brăileni în primele șase luni ale acestui an | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Peste 1.000 de acţiuni şi controale, 337 de infracţiuni constatate, dintre care 165 la regimul rutier

Activitatea polițiștilor brăileni în primele șase luni ale acestui an

• la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, infracţiunile sesizate au înregistrat o scădere cu 29 infracțiuni, dar la infracţiuni contra persoanei s-a înregistrat o creştere cu 10 infracțiuni • infracţiunile contra patrimoniului, adică furturile, au înregistrat o scădere cu 52 de cazuri • numărul infracţiunilor stradale, sesizate în primele șase luni ale anului 2024, s-a ridicat la 867, cu una mai puțin decât în perioada similară a anului trecut • în cadrul activităţilor din domeniul ordine publică, ca urmare activităţilor specifice, polițiştii au aplanat 1.884 de stări conflictuale, dintre care 1.827 intrafamiliale
 

Infractori prinși de polițiști, în primele șase luni ale acestui an! Au fost peste 1.000 de acţiuni şi controale, 337 de infracţiuni constatate, iar dintre acestea 165 au fost la regimul rutier. Numărul infracțiuni stradale s-a menținut cam la același nivel cu anul anterior, peste 160 de fapte sesizate. Totuși, la infracțiunile contra persoanei care au fost sesizate la poliție, anul acesta a fost o creștere.

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, infracţiunile sesizate au înregistrat o scădere cu 0,6% (-29 infracțiuni). În cazul infracţiunilor contra persoanei, s-a înregistrat o creştere cu 10 infracțiuni și a infracţiunilor contra patrimoniului o scădere cu 52 infracțiuni. Din punct de vedere al infracţiunilor stradale, în primele 6 luni ale anului 2024 au fost sesizate 867 de infracţiuni stradale, cu una mai puțin decât în perioada similară a anului 2023 (868 de infracțiuni sesizate), înregistrându-se o scădere cu 0,1%”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brăila.

Pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, s-au organizat şi executat 1.141 de acţiuni şi controale. În perioada de referință, au fost constatate 337 de infracţiuni, dintre care 165 la regimul rutier şi aplicate 16.048 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 15.832 la O.U.G. nr. 195/2002.

 

Au fost 33 de accidente rutiere grave, soldate cu decesul a 12 persoane

Siguranţa circulaţiei pe drumurile publice a constituit o altă prioritate a activităţii desfăşurate de I.P.J. Brăila. Potrivit datelor transmise, în primele 6 luni ale anului 2024, la nivelul județului Brăila, s-au produs 33 de accidente rutiere grave (față de 25 accidente grave în primele 6 luni din 2023), soldate cu decesul a 12 persoane, rănirea gravă a 26 de persoane și rănirea ușoară a altor 6. ”În ceea ce privește principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, acestea sunt indisciplina pietonală (36,4% dintre accidente), viteza neadaptată la condițiile de drum și cea neregulamentară (15,2%) și neacordarea de prioritate pietonilor (12,1%)”, au spus polițiștii.

În ceea ce privește Biroul Siguranța Școlară, situația infracțiunilor comise în incinta și zona adiacentă unităților de învățământ, în perioada ianuarie - iunie  2024, nu a înregistrat creșteri față de perioada similară a anului 2023, fiind înregistrate 42 de infracțiuni. În vederea creșterii gradului de siguranță al elevilor și al personalului didactic, au fost desfășurate 316 de activități pe linia prevenirii și combaterii violenței, consumului de substanțe ilicite, delincvenței juvenile, dar și activități de educație rutieră, în vederea aducerii la cunoștință a riscurilor la care se supun prin nerespectarea și încălcarea regulilor de circulație și siguranță rutieră.

 

Acțiuni pentru protecția animalelor: zece câini și o felină, plasați în adăpost

La nivelul Biroului pentru Protecția Animalelor, în primele 6 luni ale acestui an, au fost aplicate peste 85 de sancțiuni, în valoare totală de peste 28.000 de lei. De asemenea, polițiștii arată că au fost emise 4 ordine de plasare în adăpost, în cadrul cărora au fost plasate în adăpost 11 animale (10 exemplare canine și o felină).
Lucrători ai Biroul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au constatat 48 de infracțiuni specifice domeniului, în prima jumătate a anului 2024. ”Au fost confiscate 16  arme de foc, 154 de bucăţi muniţie, 114 kilograme articole pirotehnice,  52 de litri și 55.370 kg de substanţe periculoase și 2.000 de litri și 550 de kg deșeuri periculoase”, au explicat oamenii legii.
Pentru deservirea comunităţii, în perioada de referință, polițiştii au intervenit la 8.662 de evenimente, dintre acestea 6.849 fiind sesizate prin apel de urgență 112.
De asemenea, pentru atingerea obiectivelor propuse, în primele 6 luni ale anului 2024, au fost efectuate 1.262 de acţiuni de amploare, 10.182 de controale şi 34 de razii.

În cadrul activităţilor din domeniul ordine publică, ca urmare activităţilor specifice, polițiştii au aplanat 1.884 de stări conflictuale, dintre care 1.827 intrafamiliale”, au mai spus polițiștii.

 

35 de infracţiuni flagrante

Pe parcursul primelor 6 luni ale anului 2024, Serviciul pentru Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila a executat 334 misiuni care însumează atât activităţi independente, cât şi participări în sprijinul şi pentru protecţia polițiștilor ce fac parte din alte formațiuni din cadrul Inspectoratului (percheziţii domiciliare, mandate, escorte, razii, acţiuni de prindere în flagrant delict).
În cadrul acestor misiuni, au fost constatate 35 de infracţiuni flagrante, depistate în flagrant delict 35 de persoane, aplanate 6 conflicte, legitimate 1.752 de persoane, controlate 977 de autovehicule și conduse la sediul poliţiei 29 de persoane.
Prevenirea evaziunii fiscale reprezintă o prioritate a Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. În primele 6 luni ale anului 2024, suma totală a prejudiciilor recuperate a fost de 1.214.000 de lei.
De asemenea, la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au fost în instrumentare 332 de dosare penale având ca obiect fapte de evaziune fiscală, 18 dosare privind contrabanda, fiind indisponibilizate 2.300 de ţigarete.
În fiecare domeniu de activitate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a beneficiat de colaborarea cu alte instituţii, în funcţie de atribuţii.
Un capitol special al relaţiilor interinstituţionale l-a constituit cooperarea cu unităţile de parchet, condiţie esenţială în derularea activităţilor de combatere a criminalităţii.        
Totodată, în această perioadă, instituţia a beneficiat de parteneriatul cu societatea civilă, atât prin intermediul unor programe punctuale, cât şi în mod direct, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate. Transmitem mulțumiri tuturor cetățenilor care au acordat sprijin anchetatorilor, au dat dovadă de simț civic și au manifestat preocupare pentru soluționarea cazului de omor calificat”, mai arată reprezentanții IPJ Brăila.     
La nivelul instituției, pentru atingerea obiectivelor şi priorităţilor stabilite pentru jumătatea a doua a anului 2024, vor fi desfășurate activități operative, în vederea prevenirii faptelor care generează conflicte stradale prin îndeplinirea atribuțiilor din competența structurilor de poliție și a faptelor ilicite.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro