Actorul Sebastian Papaiani, internat de urgenţă pe secţia de neurologie de la Spitalul Universitar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Actorul Sebastian Papaiani, internat de urgenţă pe secţia de neurologie de la Spitalul Universitar

Actorul Sebastian Papaiani a fost internat de urgenţă, zilele trecute, pe secţia de Neurologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu, pentru MEDIAFAX, întrucât a suferit un atac cerebral.

Actorul Sebastian Papaiani este în prezent internat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti, pe secţia de Neurologie, a confirmat purtătorul de cuvânt al spitalului, Leonard Grecescu. Potrivit acestuia, actorul a fost internat de urgenţă în urma unui atac cerebral.

Actorul Sebastian Papaiani (născut în 1936) a fost decorat la 13 decembrie 2002 cu Ordinul naţional Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alţi actori, „pentru devotamentul şi harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac şi jumătate de existenţă a Teatrului Naţional din Bucureşti".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro