Adelin, Adelin, parcă ai gustat pelin! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adelin, Adelin, parcă ai gustat pelin!

Deşi are în dotare o echipă de tot rahatul cu cacao, care n-a câştigat decât vreo două meciuri în returul acestui campionat şi care se zbate în Divizia C cu şanse mari că ajungă în în divizia W, Il Lider Maximo, Adelin e de ifose plin. El se remarcă prin pretenţia ca ziariştii care doresc să filmeze meciurile FC Brăila să-l contacteze cu câteva zile înainte, pentru a cere acreditare. Băiatul ăsta - mai exact , băiatul lu' tata, directorul Soare, de la "Concivia" - ori are senzaţia că este la cârma lui Manchester United, ori şi-a pierdut uzul raţiunii - de fapt, e cam acelaşi lucru. Aflat, probabil, într-un moment de eclipsă a bunului simţ, junele aşezat în scaunul de preşedinte de Gheorghe Bunea Stancu, şeful adevărat de la "Concivia", ca un favor faţă de tatăl său, are senzaţia că la alte meciuri te poţi uita, dar la echipa sa şi la el, în calitate de Soare, ba! Sau, în orice caz, nu fără acreditare. Mai rămâne ca şi echipele comunale, care joacă pe islaz şi care nu sunt mult inferioare ca nivel FC Brăila, să ceară ziariştilor acreditare pentru că stau în uliţă şi privesc la marele derby. Măi Soare-jr., noi încă n-am înţeles pe ce post joci tu la conducerea clubului de fotbal, că de atacant n-ai faţă; poate de fundaş, că ai spate, dar singurul lucru pe care l-am constatat a fost că dai cu stângul în dreptul, nefiind cu nimic mai bun decât echipa pe care o reprezinţi!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro