Adulţi ignoranţi într-o societate bolnavă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adulţi ignoranţi într-o societate bolnavă

Cazul prezentat în ziarul nostru - fetiţa de 12 ani, din comuna Scorţaru Nou, care a avortat la 6 luni - nu este, din păcate, unul izolat. Nu poate fi numit o întâmplare sau o excepţie. În ultimul timp, la Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Brăila s-au înregistrat situaţiile a cinci fetiţe gravide în peste patru luni, doctorii afirmând că aceste cazuri de «copii cu copii», cândva accidentale, constituie acum un fenomen ce pare să capete amploare.

Mentalitatea veche de o sută de ani, ignoranţa şi lipsa totală de cultură, ruşinea de a vorbi deschis cu copiii, indiferenţa sistemului de învăţământ în a introduce orele de educaţie sexuală conduc la astfel de rezultate dezastruoase. Într-o societate în care sexualitatea se promovează fără limite, prin exemple de genul «elevei porno», părinţii ruşinaţi şi profesorii care văd introducerea orelor de educaţie sexuală ca pe o crimă la adresa purităţii copiilor ar trebui să arunce la coş tabuurile şi să observe ce se întâmplă în jurul lor. Să zicem că «fata nu era tocmai uşă de biserică», aşa cum afirmau consătenii copilei de 12 ani, înseamnă să ne întoarcem prin 1800 şi să gândim ca atunci. Pentru că un copil nu se poate educa singur, nu poate deveni «uşă de biserică» dacă nu-l învaţă nimeni cum. Din păcate, tind să cred că nu am evoluat prea mult de atunci, din contră, efectul a fost invers. Regresăm nu numai pentru că societatea nu şi-a schimbat modul de a gândi, ci a început să şi transforme sexualitatea într-o bârfă a lumii, în care "modele" care mai de care se scurg la televizor prin faţa ochilor copiilor.

Până când n-o să învăţăm că e nevoie de educaţie şi în domeniul sexualităţii, n-o să se rezolve nimic. Din contră, o să ne dăm cu părerea în faţa titlurilor ziarelor despre copile care fac avorturi, o să fim intrigaţi, dar nu vom face nimic ca să rezolvăm situaţia, pentru că doar - nu-i aşa? - n-o să i se întâmple tocmai copilului tău. O să trăieşti cu iluzia că ai fost un părinte bun, iar fiica ta seamănă cu "uşa bisericii", chiar dacă n-ai făcut nimic pentru asta şi o să te ascunzi, în continuare, după deget.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro