Ai casă în ”buricul târgului” și nu o îngrjești? Amendă! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ai casă în ”buricul târgului” și nu o îngrjești? Amendă!

* proprietara casei situate lângă monumentala clădire a Poștei, de pe strada Danubiului, a fost sancționată cu 2.500 de lei pentru că nu repară fațada de pe care a căzut tencuiala * situația durează de câțiva ani, afectând aspectul vizual al zonei

 

 

 

O casă situată în imediata vecinătate a monumentalei clădiri a Poștei, de pe strada Danubiului, nr.6, ”zgârie” retina privitorilor din cauza fațadei cu tencuiala căzută pe mai bine de jumătate din suprafață, și cu cărămizile măcinate de intemperii. Situația persistă de ani de zile, iar proprietarul imobilului nu dă semne că ar intenționa să înceapă necesarele reparații. Pentru a-i da un impuls, totuși, pe calea cea bună, Poliția Locală i-a aplicat o amendă consistentă. Astfel, potrivit unui comunicat de presă emis de instituția în cauză, ”numita I. C., din Brăila, a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 2.500 lei, conform Anexei H.C.L.M.Brăila nr.5/2003 – pentru neefectuarea lucrărilor de reparații a fațadei imobilului pe care îl deține în mun.Brăila, pe str.Danubiului”. Rămâne de văzut dacă în urma acestei sancțiuni casa respectivă va mai strica în continuare panorama zonei sau va beneficia de mult așteptatele reparații.  Asta cu atât mai mult cu cât, chiar dacă nu are un aspect impunător, micul imobil ar putea completa fericit arhitectura zonei, cu acoperișul său din țiglă și cu o fațadă renovată cu bun-gust.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro