Alți 11 șoferi au devenit pietoni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alți 11 șoferi au devenit pietoni

miercuri, polițiștii au intervenit la 30 de evenimente și au aplicat 254 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei • aceștia au reținut în vederea suspendării 11 permise de conducere și au ridicat patru certificate de înmatriculare

 

Peste 250 de amenzi și mai multe permise de conducere reținute de polițiști! La data de 3 aprilie,  polițiștii au acționat, la nivelul întregului județ pentru a preveni faptele antisociale, au organizat  13 acțiuni și au intervenit la 30 de evenimente, dintre care 26 au fost sesizate de cetățeni prin 112.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 254 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 51.000 de lei, iar ca măsură complementară aceștia au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 11 permise de conducere și au ridicat 4 certificate de înmatriculare”, au precizat polițiștii.
Tot miercuri, în cadrul acțiunii BLOCADA, organizată din dispoziția conducerii Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea/combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică, dispozitivele curente au fost suplimentate.
Siguranța școlară este o prioritate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila context în care, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței au acționat la dat de 3 aprilie, în intervalul orar 07:30-11:00, în incinta și zona adiacentă unităților de invățământ, pe linia respectării prevederilor legale în  vigoare. S-a acționat în scopul de a descuraja absenteismul școlar, delicvența juvenilă și fenomenul contravențional.
Polițiștii au verificat 10 unități de învățământ, au legitimat peste 17 de persoane ce au fost verificate în aplicația eDAC și au controlat 5 microbuze de transport școlar. Au fost vizați și elevii care absentează de la cursuri, dar au fost verificate și unitățile de alimentație publică din zona unităților de învățământ.
Agenții de securitate au fost instruiți cu privire la accesul în unitățile de învățământ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro