Alba-neagra cu 70.000 de ha | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alba-neagra cu 70.000 de ha

Lovitură de teatru în cazul viitorului administrator al Insulei Mari a Brăilei: după ce luni de zile au trâmbiţat necesitatea şi oportunitatea desfiinţării Agenţiei Domeniilor Statului şi au aprins patimi la nivel local, făcând împărţirea terenurilor aflate în subordinea acestei instituţii - printre care şi cele circa 70.000 de ha din IMB -, mai nou, oficiali ai Ministerului Agriculturii au decis să renunţe la desfiinţarea ADS.

În timp ce, în ultima săptămână, liderii locali PSD s-au dat de ceasul morţii pentru că au fost luaţi iar prin surprindere de o decizie luată la nivel central, peste capul lor, preşedintele PDL Brăila, Eugen Bădălan, nu-şi face niciun fel de griji cu privire la soarta celor aproximativ 70.000 de hectare din Insula Mare, despre care, de la o zi alta, s-au aflat informaţii noi şi, uneori, contradictorii. Liderul democrat-liberal nu se sfieşte să-şi declare public bucuria că terenul din IMB nu a ajuns în subordinea Consiliului Judeţean şi crede că ultima decizie în acest domeniu, privind renunţarea la ideea desfiinţării Agenţiei Domeniilor Statului este cea mai bună posibilă. El admite că nu a fost consultat în legătură cu soarta Insulei Mari, în momentul când s-a elaborat proiectul de act normativ prin care ADS-ul era desfiinţat, iar administrarea IMB era trecută la ANIF, dar spune că i s-a cerut părerea când oficialii guvernamentali s-au răzgândit şi discutau despre varianta de a nu mai desfiinţa ADS-ul. "Noi suntem de acord că nu era bun transferul către ANIF, dar considerăm că nu-i bun nici transferul către Consiliul Judeţean. Patrimoniul statului este patrimoniul statului, care se gestionează de către instituţii ale statului, iar Consiliul Judeţean îşi gestionează propriul patrimoniu. Această tendinţă a Consiliului Judeţean Brăila de a lua tot ce se poate lua este o eroare. Noi apreciem că este bine să rămână la ADS, nu să treacă la CJ şi spun asta gândindu-mă la posibilele pericole. S-a plecat de la ideea că ADS nu trebuie desfiinţată, pentru că sunt acolo elemente de patrimoniu care se vor pierde, pentru că se disipează". Întrebat fiind dacă i se pare corect ca guvernanţii să elaboreze şi să introducă în şedinţă de Guvern un proiect de act normativ atât de important pentru comunitate, fără măcar a anunţa conducerile PSD şi PDL Brăila, dacă de consultat nu le-a consultat, Bădălan a dat un răspuns ce s-a dorit profund: "Cine poate mult, poate şi puţin; invers nu se poate".

"Nici nu ştiu ce să declar, că e posibil ca mâine să apară altceva pe internet, iar noi, autorităţile locale, habar să nu avem"

Liderul PDL George Dragu a lăsat să se înţeleagă că poziţia şefului său de partid are la bază temerile legate de modul în care actualul preşedinte al CJ, PSD-istul Gheorghe Bunea Stancu, ar administra acest teren, precizând însă că el, unul, şi-ar asuma riscurile şi ar sprijini un astfel de transfer al dreptului de administrare: "Important este că s-a evitat marea eroare de a se duce într-un loc total nepotrivit şi anume, în patrimoniul şi sub gestiunea ANIF. Personal, eu sunt de acord cu trecerea IMB în administrarea Consiliului Judeţean a Insulei Mari, pentru că 4 milioane de euro, cât ar însemna redevenţa, este o sumă foarte importantă pentru bugetul judeţean şi care s-ar putea materializa în nişte investiţii de absolută necesitate, cum ar fi drumuri, instalaţii electrice, infrastructura în acea zonă şi ar da posibilitatea dezvoltării mult mai accentuate a centrului turistic Blasova. Domnul preşedinte are părerea dânsului, pe această temă, gândindu-se, probabil, la modul ineficient de gestionare a banilor. Acum, o să vedem care e mai mare, teama de a pune pepeni sau teama de hoţi".

La rândul său, primarul Aurel Simionescu a ţinut să precizeze că până nu va vedea o hârtie oficială în acest sens, el nu mai ştie ce declaraţii ar putea da: "M-am lămurit cu cei de la Bucureşti. Se joacă pe un site cu lucruri atât de importante pentru alţii din ţară! Trebuie să aflăm de pe paginile de internet ale ministerelor sau de pe fluxurile de ştiri astfel de treburi. Aici e vorba de agricultură, de bani mulţi, iar ei fac tot felul de anunţuri pe site-uri, în loc să aibă o atitudine profesională şi să anunţe şi instituţiile direct implicate. Nu e normal aşa ceva. Nici nu ştiu ce să declar, că e posibil ca mâine să apară altceva pe internet, iar noi, autorităţile locale, habar să nu avem. Lucrurile gen administrarea Insulei Mari nu sunt lucruri cu care să te joci".

Precizăm faptul că oficiali ai Ministerului Agriculturii au decis în cadrul unei şedinte cu oficiali ai Agenţiei Domeniilor Statului (ADS) şi ai sindicatului salariaţilor institutiei, să renunţe la desfiinţarea ADS, asta după ce angajaţii Agenţiei au declanşat o grevă spontană. Potrivit liderul sindicatului, Stelian Naciadi, greva spontană organizată marţi de salariaţii instituţiei a determinat reprezentanţii MAPDR să ia această decizie.

În acelaşi timp, surse guvernamentale au declarat pentru NewsIn că întreaga problematică a descentralizării ministerului a fost amânată până la sfârşitul anului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro