Deputatul PDL a propus modificarea Statutului aleşilor locali astfel încât pierderea mandatului de primar sau de consilier să nu fie determinată doar de o condamnare penală definitivă şi irevocabilă cu executarea pedepsei, fiind suficientă o condamnare definitivă şi revocabilă cu suspendare. Păduraru susţine că nu este corect ca primari sau preşedinţi de consilii judeţene să rămână în funcţie chiar dacă au un trecut penal demonstrat.
"Consider că încetarea mandatului unui ales local pentru săvârşirea unor fapte penale nu trebuie condiţionată de modalitatea de executare a pedepsei (privativă sau nu de libertate), ci trebuie să ţină cont de integritatea şi probitatea legală şi morală a acelei persoane", se arată în expunerea de motive a legii. Termenul de dezbatere a proiectului a expirat pe 9 noiembrie, urmând să fie remis Senatului, care este Camera Decizională.