Alimentele au avut cele mai mari creșteri de prețuri în martie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alimentele au avut cele mai mari creșteri de prețuri în martie

* mărfurile alimentare au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri în martie, dintre grupele de produse analizate, în contextul unei inflații record pentru ultimii 18 ani * astfel, produsele nealimentare au devenit a doua grupă de produse după procentul majorării de preț, a declarat, marți, pentru Agerpres, Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, el menționând că se observă efecte de runda a doua * el spune că Banca centrală „a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referință

 

„Am văzut o schimbare fermă de lider. Practic au pierdut întâietatea ca factori producători de inflație mărfurile nealimentare, care au trecut acum pe locul 2, și a luat conducerea plutonul de mărfuri alimentare. În primul rând pâinea. Avem o scumpire peste medie la pâine.

Media inflației la mărfuri alimentare este 11,20% pe an și la pâine este de 16,36%. La cartofi, o creștere și mai mare, peste medie, 36,50%, la citrice peste medie, 12,82%, la ulei 32%, iar peste medie, margarina 16,82%.

Ce arată aceste cifre? Arată în primul rând că Banca Națională a făcut o mutare bună când a ridicat cu 0,50% dobânda de referință pentru că deși de s-a ajuns clar la concluzia în toate băncile centrale și în toate sistemele de analiză din lume că această inflație globală, care este determinată de criza energetică, nu poate fi lovită în niciun fel cu măsuri de politică monetară. Aici e nevoie doar de măsuri structurale. Dar iată că Banca Națională, înăsprind politica monetară și ridicând cu 0,50% dobânda de referință în recentul Consiliu de Administrație, arată că se produc efecte de runda a doua. Toate aceste efecte în planul inflației sunt efecte de runda a doua.

Deci mărfurile energetice, produsele energetice, au umflat prețurile în toată lumea, au făcut inflație mare peste tot, o inflație cum nu s-a mai văzut din anii 70, dar iată că acum se produc efecte de runda a doua în sensul că curentul electric, care s-a scumpit foarte mult în lunile din urmă, scumpește în continuare chiar dacă uitându-ne la curentul electric vedem că prețurile au scăzut în luna martie și a scăzut și efectul lor în prețurile anuale", a explicat Adrian Vasilescu.

În ceea ce privește mărfurile nealimentare, el a menționat că acestea au trecut pe locul doi și aici vedem că „toate produsele sunt cumințite", inclusiv articolele medicale, care au urcat cu 2,45%, cu mult sub medie. Dar combustibilii în continuare „lovesc și produc inflație", iar gazele își mențin creșterea imensă la rata anuală, aproape 47%. Serviciile au o influență minoră la rata anuală, de 6,53%.

„Rata anuală a inflației fiind acum acum 10,15%, cu două cifre, a luat-o înaintea prognozei, pentru că prognoza anunța o creștere cu două cifre, până la 11% în luna aprilie. Iată că avem creșterea cu două cifre deja în luna martie", a declarat Adrian Vasilescu.

El a menționat că prognoza a rămas deja în urma realității, iar lumea este în continuare în criză energetică. Iar atâta timp cât lumea este în criză energetică și cât a intervenit dincolo de toate previziunile și războiul din Ucraina, care amenință și el prețurile la energie din toată lumea, este foarte foarte greu de făcut o „privire în viitor".

Rata anuală a inflației a urcat la 10,15% în luna martie 2022, de la 8,53% în februarie, în condițiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%, cele alimentare cu 11,20%, iar serviciile cu 6,53%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).

Întrebat dacă deja se văd efectele războiului din Ucraina, el e precizat că efectele se văd atât la mărfurile nealimentare, cu scumpiri la gaze și energie termică, dar și la mărfurile alimentare, această țară fiind un mare producător de grâu și de floarea soarelui.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro