"Am avut mai multe ocazii şi o posesie mai bună, ştiam că vom câştiga" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Am avut mai multe ocazii şi o posesie mai bună, ştiam că vom câştiga"


Antrenorul Stelei, Mihai Stoichiţă, a declarat, duminică, după victoria cu FC Vaslui, scor 2-1, obţinută în ultimult minut, că formaţia din Ghencea merita să se impună deoarece a dominat clar jocul şi a crezut în victorie chiar şi atunci când adversarul conducea pe tabelă.
"Am avut mai multe ocazii şi o posesie mai bună, dar ştiam că vom câştiga. Le-am şi spus jucătorilor la pauză că vom câştiga, să nu aibă dubii şi să se concentreze până la final. Vasluiul este o echipă ofensivă, aşa cum îmi place şi mie. Echipa noastră a stat bine, are putere şi mă bucur că ne-am impus într-un meci important", a afirmat Stoichiţă.

Tehnicianul s-a declarat iritat faţă de apostrofările fanilor, dar s-a bucurat pentru că Lăcătuş a fost primit cu aplauze de spectatori. "Nu ştiu unde va duce această stare de tensiune, deşi nu cred că meritam să fim apostrofaţi. Mă bucur că o mare parte dintre fani şi-a întors apoi faţa către noi după golul lui Kapetanos. Gestul de la final, când le-am făcut semn să tacă, a fost doar pentru vreo 20 de inşi, care mă înjură tot timpul, poate au unele interese. Mă bucur însă că Lăcătuş este apreciat şi lăudat, e un prieten, el e vulturul de pe emblema Stelei", a mai afirmat tehncianul.

Stoichiţă speră acum ca Steaua să obţină un rezultat pozitiv în Liga Europa, cu Şerif Tiraspol: "Strateagia din acest meci a fost legată de meciul cu Şerif, am împărţit efortul pe zone. Ne dorim o victorie la Tiraspol şi sperăm ca Fenerbahce să scoată un rezultat care să ne fie favorabil. O victorie cu Şerif ar fi o revanşă faţă de egalul din tur şi poate că în ultima etapă vom avea o finală la Bucureşti".

Fundaşul Ionuţ Rada spune că echipa şi-a dorit victoria şi pentru Mihai Stoichiţă, care a devenit ţinta fanilor. "Sunt foarte fericit pentru succes, am sperat tot timpul. A trebuit să facem totul pentru a câştiga acest meci, am crezut până în ultima secundă şi Dumnezeu ne-a răsplătit. Am luptat şi pentru Mihai Stoichiţă, nu e normal ce i se strigă. E bine şi că am oprit seria de victorii a Vasluiului, e foarte important să avem rezultate bune", a opinat acesta, adăugând că acum "Steaua se gândeşte doar la meciul cu Şerif, unde merge pentru a câştiga, e singura ei şansă".

Autorul golului victoriei, Janos Szekely, a fost mulţumit pentru succes şi a comentat declaraţiile patronului Gigi Becali, care a spus despre el că "va rămâne pe viaţă": "Eu am deja contract cu Steaua pe viaţă. Eu mă pregătesc întotdeauna, încerc să dau ce e mai bun, dar nu îmi iese tot timpul. Nu cred că acest gol m-a ajutat să rămân la Steaua, am demonstrat că merit", a apreciat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro