Amendat cu 2.000 lei pentru că a încercat să se racordeze la canalizare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amendat cu 2.000 lei pentru că a încercat să se racordeze la canalizare

• sancţiunea a fost aplicată, de fapt, deoarece brăileanul, domiciliat pe strada Maramureşului, a spart trotuarul din faţa curţii sale, fără a avea o autorizaţie în acest sens

 

Un brăilean care a încercat să îşi racordeze curtea la reţeaua de canalizare a străzii a fost amendat de Poliţia Locală cu 2.000 lei, pentru că a spart trotuarul fără a avea autorizaţie. Acesta a fost depistat duminică, 21 octombrie, în timp ce făcea lucrarea în dreptul domiciliului său situat pe Str. Maramureşului, din cartierul Chercea. “Bărbatul în vârstă de 49 de ani dorea să se racordeze la reţeaua de canalizare şi s-a decis să sape un şanţ pe trotuar, fără a solicita însă avizele necesare în acest sens. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 2.000 lei, pentru încălcarea prevederilor  HCLM 426/2017. De asemenea, a fost îndrumat să se adreseze organelor de specialitate pentru eliberarea autorizaţiei de racordare la reţeaua de canalizare”, ne-a informat Poliţia Locală, prin intermediul unui comunicat de presă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro