Amenzi de peste 35.000 de lei într-o singură zi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de peste 35.000 de lei într-o singură zi

• polițiștii au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale • au fost reținute 5 permise de conducere și retrase 6 certificate de înmatriculare

 

Marți, 13 iunie, polițiștii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acționat în municipiu și pe raza județului pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite. Polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului  de accidente rutiere.

„Au fost organizate și desfășurate 7 acțiuni și s-a intervenit la 42 de evenimente, 33 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112. Pentru neregulile constatate, s-au aplicat 89 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 36.205 de lei”, au precizat polițiștii. Ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce cinci permise de conducere și au retras șase certificate de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro