Mergi la conţinutul principal
Campionatul de Minifotbal Brăila

Amicis Aventin, lider după 6 etape, cu 15 puncte

• podiumul este completat de Juventus și Juventus Old-Boys, formații cu același punctaj • Leonard Coteț a fost declarat MVP-ul etapei, iar Liviu Puznava, cel mai bun portar

 

Etapa a 6-a a Campionatului de Minifotbal Brăila a fost una cu meciuri viu disputate și cu o surpriză, înfrângerea neașteptată suferită de multipla campioană județeană, Pretenașii& Keleș-Auto.

Atletico a luat un avans considerabil încă din prima repriză în fața echipei clasate pe ultimul loc al clasamentului, Atletic Club, formație care totuși a marcat de două ori în repriza a doua.

Tinerii jucători ai echipei Steaua Dunării continuă parcursul bun, cu un succes categoric, 7-2, în partida cu Daous Dava, iar după 6 etape se situează pe locul al 5-lea.

MFC Gallop nu a reușit să opună o rezistență în fața fostei campioane județene, Juventus Old-Boys, care a practicat un joc eficient și s-a impus cu 3-1. Prin această victorie, juventinii se clasează pe poziția a 3-a, fiind singura echipă fără înfrângere în actuala stagiune.

Fiind lipsită de aportul mai multor jucători titulari, multipla campioană județeană Pretenașii& Keleș-Auto a fost învinsă de Juventus, însă vizează în continuare un loc pe podium și în această ediție de campionat, în vederea participării la competițiile naționale. Prin această victorie, Juventus se clasează pe locul al doilea al clasamentului, la egalitate de puncte cu Amicis Aventin.

Amicis Aventin continuă forma bună, a căștigat cu 3-0 partida cu Under 19 și se menține pe prima poziție a clasamentului. Iar Under 19 este la prima înfrângere stagională.

Campioana en-titre, United, a deschis scorul în minutul 2, iar la pauză avea două goluri avans. Chiar dacă Riders a efectuat câteva transferuri interesante pentru această ediție de campionat, nu a reușit să opună rezistență unui adversar mult mai experimentat.

Leonard Coteț (United) a fost declarat MVP-ul etapei, iar Liviu Puznava (Amicis Aventin), cel mai bun portar, cu 7 intervenții salvatoare.

După etapa a 6-a, lider este Amicis Aventin, 15 puncte  (golaveraj: 34-6), pe locul al doilea este Juventus, 15 puncte (36-10), iar pe locul al treilea, tot cu 15 puncte, dar cu un joc mai puțin disputat se află Juventus Old-Boys.

 

Rezultatele și marcatorii etapei a 6-a:

- Atletic Club – Atletico, 2-5 (0-3); Marcatori: Cătălin Coadă 1 , Iustin Perianu 1 / Marius Moldoveanu 3, Angelică Iordăchie 1, Mihai Ene 1.

- Daous Dava – Steaua Dunării, 2-7 (2-3); Marcatori: Bogdan Baciu 1, Valentin Peltea 1 / Gianni Niță 2, Adrian Paraschiv 2, Cosmin Aftodor 1, Ștefan Aftodor 1, Cătălin Hîrșu 1.

- MFC Gallop - Juventus Old-Boys, 1-3 (1-3); Marcatori: Alin Vasile 1 / Vasilică Dan 1, Cristian Baltă 1, Valentin Gheorghe 1.

- Pretenașii& Keleș-Auto – Juventus, 1-6 (0-2); Marcatori: Ion Aliman 1 / Ionel Dima 2, Andrei Huțu 1, Rareș Ciochină 1, Neguțu Cazan 1, Robert Costea 1.

- Under19 – Amicis Aventin, 0-3 (0-0). Marcatori: Georgian Chihaia 1, Sergiu Simion 1, Valentin Mogoș 1.

- United – Riders. 4-1 (2-0); Marcatori: Leonard Coteț 3, Andrei Trandafir 1 /Alexandru Luca 1.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro