"Există două direcţii mari din care noi atacăm demersul Guvernului şi conţinutul Codului muncii. Întâi şi întâi, Guvernul lui Băsescu decide prin angajarea răspunderii, deci evitând dezbaterea în Parlament, aşa cum a evitat şi dezbaterea publică într-o temă de interes major pentru milioane de cetăţeni. Procedural, noi nu avem cum să fim de acord, nu avem cum să nu atacăm cu o moţiune de cenzură, fiind absolut de acord toate marile centrale sindicale, confederaţiile patronale, că nu se poate accepta o lege băgată pe gât când vrea şi cum vrea domnul Emil Boc", a afirmat Antonescu.
El a adăugat că, în timp ce forma actuală a Codului Muncii "aparţine domnului Marian Sârbu în ediţie pesedistă", modificările "straşnice" pregătite sunt ale domnului Sârbu "în ediţie uneperistă".
"Pe fond, PNL e de acord că actualul Cod al Muncii trebuia schimbat, că era în multe privinţe dezechilibrat, că în mare măsură dezavantaja şi obstrucţiona angajatorul, nu era bun în primul rând pentru mediul de afaceri. Pe conţinut, punctele pe care se va construi moţiunea de cenzură şi, mai ales, iniţiativa de modificare a Codului muncii pe care noi am convenit-o cu sindicatle şi patronatele vor avea la bază consensul găsit de sindicate şi patronate", a mai spus liberalul.
