"PNL stă conform aşteptărilor. Când s-a discutat acordul de paritate, au existat unii care au exprimat temeri că sondajele de opinie vor arăta disproporţii care să facă neverosimilă această paritate. Sondajele de opinie confirmă ideea acestei parităţi, PNL e mulţumit", a punctat Antonescu. Liberalul a adăugat că PNL va avea 50% dintre candidaţi, conform protocolului.
Potrivit lui Antonescu, după finalizarea centralizării sondajelor, vor avea loc negocieri pentru stabilirea candidaţilor comuni. "Fie în două tranşe, fie toate odată, vom anunţa aceste desemnări. Septembrie este termenul limită până la care facem aceste anunţuri, dar e posibil ca să facem unele anunţuri ceva mai devreme", a menţionat liderul PNL.
