Apelul unei fiice din Elveţia. Cristina îşi caută tatăl brăilean | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Apelul unei fiice din Elveţia. Cristina îşi caută tatăl brăilean

* într-un mesaj postat recent pe Facebook, pe grupul „The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României”, o tânără cere ajutor pentru a-şi găsi tatăl * am decis prezentarea unui articol în speranţa că o vom ajuta pe Cristina, o tânără din Brăila care trăieşte în Elveţia, fiind adoptată

 

 

 

O tânără născută în Brăila, care trăieşte în Elveţia, ea fiind adoptată, face eforturi pentru a-şi găsi tatăl biologic. Într-un mesaj postat recent pe Facebook, pe grupul „The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României”, tânăra cere ajutor. În speranţa că o vom ajuta pe Cristina, am decis să prezentăm un articol în acest sens cu informaţiile transmise de pe reţeaua de socializare de tânăra brăileancă la origini.

La data de 13 ianuarie, a fost postat următorul mesaj pe grup The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitați ai României. «Salutări din ELVEȚIA !

Numele meu este CRISTINA , sunt născută pe data de 20 Iulie 1978 în BRĂILA. Apelez la acest grup minunat în speranța că îmi voi cunoaște și eu rădăcinile paterne și anume tatăl meu biologic și frații din partea tatălui. Numele lui este IONAȘCU VASILE de origine din BRĂILA și a locuit în București pentru o vreme. Din puținele informații pe care le am despre el sunt: în tinerețe avea profesia de sudor , vârsta între 62-66 de ani, s-a recăsătorit și are acum două fete și un băiat,  toți cu vârsta de aproximativ 40 de ani . Numele mamei mele a fost SOCOL FLORENTINA  si din păcate a decedat acum 15 ani și nu am posibilitatea să găsesc alte informații despre tatăl meu. Cu mare emoție în suflet aștept momentul în care îl voi cunoaște. Vă rog să mă ajutați cu orice informație care credeți că mă va ajuta să ajung la el. Vă mulțumesc anticipat pentru minunile pe care le faceți !”, este mesajul emoţionant transmis de Cristina.

Mesajul tinerei si fotografii sunt postate online pe https://web.facebook.com/theneverforgottenromanianchildren/posts/5587888784570287?_rdc=1&_rdr

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro