Aproape 10.000 pensionari de invaliditate, verificaţi de CJP Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproape 10.000 pensionari de invaliditate, verificaţi de CJP Brăila

 

Mii de dosare de invaliditate au fost verificate la nivelul judeţului Brăila de anul trecut până în prezent, acţiune în urma căreia zeci de persoane au fost depensionate. Verificarea încadrării în gradele de invaliditate s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile Legii 119/30 iun 2010, prin care a început acţiunea comună a Casei Naţionale de Pensii şi a Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (INEMRCM). Potrivit datelor furnizate de Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Brăila, în perioada iulie-decembrie 2010 au fost verificate din oficiu 6.166 dosare şi au fost reîncadraţi în alte grade de invaliditate 46 de pensionari, iar 24 de persoane au fost depensionate. De la începutul anului 2011, până la sfârşitul lunii mai, au mai fost verificate 3.807 persoane, fiind reîncadraţi în grad de invaliditate 67 pensionari, iar unei persoane nu i-a mai fost acordat grad de invaliditate. "La nivelul judeţului Brăila, din verificările efectuate, altele decât cele la termen, avem 25 de depensionări şi cu totul, inclusiv cu cele la termen, avem aproapape 300 de depensionări. Măsura este bună, a responsabilizat, pe de o parte Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă de la nivelul CJP, pe de altă parte şi persoanele care erau în plată la acel moment", a spus Sorin Enache, directorul CJP Brăila, în cadrul unei conferinţe de presă.
Acordarea pensiilor de invaliditate se face în condiţiile noii Legi nr. 263/2010, care a diversififcat condiţiile referitoare la stagiul de cotizare necesar în funcţie de vârsta asiguratului. Persoanele care şi-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obişnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca, beneficiază de pensie de invaliditate dacă au realizat stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta. Astfel, pentru vârsta de până la 20 de ani, stagiul necesar este de 1 an, între 20 şi 23 de ani, stagiul este de 2 ani, între 23 şi 25 de ani, stagiul este de 3 ani, între 25 şi 29 de ani, stagiul este de 6 ani, între 29 şi 33 de ani, stagiul este de 9 ani, între 33 şi 37 de ani, stagiul este de 11 ani, între 37 şi 41 de ani, stagiul este de 14 ani, între 41 şi 45 de ani, stagiul este de 17 ani, între 45 şi 49 de ani, stagiul este de 20 de ani, între 49 şi 53 de ani, stagiul este 23 de ani, între 53 şi 57 de ani, stagiul este de 25 de ani, între 57 şi 60 de ani, stagiul este de 26 de ani, iar pentru persoanele cu vârsta mai mare de 60 de ani, stagiul este de 27 de ani. Totodată, s-a diminuat şi punctajul stabilit pentru fiecare an de stagiu potenţial acordat în cazul pensiilor de invaliditate, pentru gradul I, la 0.70 puncte (de la 0.75), pentru gradul II, la 0.55 puncte (de la 0.60), pentru gradul III, la 0.35 puncte (de la 0.40).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro