Aproape 250 de petarde confiscate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Aproape 250 de petarde confiscate

Un brăilean de 40 de ani, care scosese la vânzare aproape 250 de petarde, a fost prins de poliţişti. Marţi, la ora 14.30, poliţişti de siguranţă publică l-au depistat, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiu, pe Sică S., în timp ce comercializa materiale pirotehnice.
Cercetările au fost preluate de poliţişti de la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care au stabilit că bărbatul comercializa 4 cutii a câte 60 de petarde. "Articolele pirotehnice- 240 de petarde- au fost ridicate în vederea confiscării, iar celui depistat i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice, conform prevederilor Legii 126/1995, privind regimul materiilor explozive", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro