Arme albe găsite în bolizi de lux - BMW, Porsche sau Jeep | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Arme albe găsite în bolizi de lux - BMW, Porsche sau Jeep

şapte cuţite au fost descoperite de poliţişti în interiorul unor autoturisme aflate pe raza municipiului • poliţiştii au găsit armele albe în maşinile de lux ale unor brăileni, gălăţeni şi buzoieni • în parcarea de lângă Primărie, poliţiştii au controlat un Jeep şi au găsit cuţitele aruncate sub maşină

 

Şapte cuţite găsite în cinci maşini de lux. Este vorba despre mărci gen Porsche, BMW sau Jeep, în care poliţiştii au descoperit cuţite şi macete cu o lungime considerabilă.

Astfel, într-un autoturism Porsche Panamera, înmatriculat în Galaţi şi condus de un bărbat de 34 de ani, oprit la intersecţia Gării cu Plevna, a fost descoperită de poliţiştii brăileni o macetă aşezată între scaunul şoferului şi cotieră. Într-un Jeep, oprit pe Calea Călăraşilor, condus de un brăilean de 56 de ani, era un cuţit tip briceag în lungime totală de 36 cm, care aparţinea, se pare, unui pasager din maşină, de 44 de ani. Într-un BMW, condus de un brăilean de 34 de ani, se afla un alt cuţit, ascuns în cotieră. Poliţiştii au controlat şi un autoturism “Nissan Almera”, care se afla în parcarea laterală a Primăriei Brăila. S-au găsit trei cuţite, unul fiind în torpedou şi celelalte două sub maşină, fiind probabil aruncate la vederea poliţiştilor. Şoferul maşinii era un bărbat din Râmnicu Sărat - judeţul Buzău, de 29 de ani, însă nu se ştie dacă el este deţinătorul armelor albe, întrucât nici el şi nici ceilalţi pasageri nu au recunoscut că sunt cuţitele lor.

După cum v-am mai informat, în data de 31 ianuarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi Biroului Rutier împreună cu cei ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale au acţionat, pe raza municipiului, pentru prevenirea faptelor antisociale, în special a celor comise cu violenţă. Poliţiştii au controlat mai multe vehicule, de pe raza municipiului, în cinci dintre acestea fiind găsite 7 cuţite, ce aparţineau unor persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 52 de ani.

Obiectele au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar persoanele au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Brăila. În cauză au fost întocmite cinci dosare penale şi se continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de port fără drept de obiecte periculoase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro