Asistenţă telefonică gratuită pentru problemele vârstnicilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Asistenţă telefonică gratuită pentru problemele vârstnicilor

La finalul anului trecut a fost înfiinţată prima linie telefonică gratuită şi confidenţială din România, care răspunde tuturor vârstnicilor, fie că e vorba de informare, consiliere sau sprijin practic ori emoţional. Proiectul aparţine Fundaţiei Principesa Margareta a României şi se numeşte "Telefonul Vârstnicului". Până în prezent linia a fost apelată de 2.700 de ori.
Linia telefonică de informare şi asistenţă dedicată persoanelor de peste 65 de ani a înregistrat în jumătate de an de la deschidere 2.700 de apeluri, atât din mediul rural, cât şi din cel urban.
"Dintre cei care au apelat Telefonul Vârstnicului în ultimele şase luni, peste 55% trăiesc singuri, aproximativ 15% locuiesc cu un partener de viaţă, iar aproape 10% se află în instituţii de asistenţă socială în regim rezidenţial pentru persoanele vârstnice" se arată într-un comunicat oficial emis de Fundaţia Principesa Margareta a României.
Conform statisticilor, cei mai mulţi apelanţi au vârste cuprinse între 70-80 de ani şi provin din zona Munteniei şi a muncipiului Bucureşti (475 de apelanţi), urmează zona Moldovei (184 de apelanţi), a Transilvaniei (148 de apelanţi) şi zona Olteniei (69 de apelanţi). Cele mai multe apeluri s-au efectuat din Bucureşti, urmând cele din judeţele Prahova, Galaţi, Iaşi, Constanţa, Braşov şi Timiş.
Linia poate fi accesată şi de cei care doresc să semnaleze un abuz sau o situaţie dificilă a unui bătrân.
"Telefonul Vârstnicului" poate fi apelat gratuit la numărul de telefon 0800 460 001, disponibil de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-20:00.
Fundaţia "Principesa Margareta a României" a fost înfiinţată în 1990 de Alteţa Sa Regală Principesa Margareta a României, împreună cu tatăl său, Majestatea Sa Regele Mihai I al României, fiind o organizaţie neguvernamentală care sprijină copii, tineri şi vârstnici.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro