Asistentul de la Judeţean acuzat de viol rămâne după gratii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Asistentul de la Judeţean acuzat de viol rămâne după gratii

Acuzat că a profitat de o minoră de numai 17 ani, chiar în spital, asistentul medical Viorel Milcu nu prea are şanse de a scăpa din spatele gratiilor. Judecătorii au dispus, zilele trecute, menţinerea în continuare a măsurii arestului preventiv, în dosarul aflat în curs de judecată. Acum, potrivit legii, măsura preventivă va fi examinată la termen de 60 de zile, după cum ne-au explicat reprezentanţii instanţei.
După ce, în două rânduri, judecătorii i-au spus asistentului că nu poate pleca acasă, ultima oară chiar înainte de Paşti, cel în cauză nu a mai încercat să îi convingă de anchetatori să îl lase liber. Cel puţin pe site-ul instanţei, nu mai apare vreo cerere în acest sens.
La data de 27 aprilie, Milcu a fost la un pas de a-şi recăpăta libertatea, asta după ce prima instanţă a dispus înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu. În ziua de 28 aprilie, Tribunalul Brăila a judecat însă contestaţia formulată de procurori împotriva măsurii luate de Judecătoria Brăila, astfel că inculpatul a rămas tot în spatele gratiilor.
Nu era pentru prima dată când celui în cauză i se înlocuia măsura arestului preventiv, la începutul lunii martie fiind luată aceeasi decizie, tot de prima instanţă. Tribunalul le-a dat dreptate, însă, tot procurorilor.
Dosarul în care asistentul este judecat pentru viol a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila, în octombrie 2015, după ce procurorii au dispus trimiterea în judecată. Anchetatorii au dovedit faptul că, Viorel Milcu, 59 de ani, asistentul de la Chirurgie I, arestat pentru că ar fi violat pacienta de 17 ani, care ajunsese în noaptea de 3 spre 4 iulie 2015 la spital cu apendicită acută, avea mai multe bube în cap.
El ridica ilegal de cinci ani un sedativ-hipnotiv de la farmacia spitalului, ba chiar se folosea în fals de parafa şi semnătura unui chirurg. Chiar dacă povestea adolescentei a dus la prinderea violatorului în halat alb, ea fiind ultima victimă, totuşi anchetatorii au stabilit că, anterior, 22 de femei tratate ilegal cu Dormicum au relatat comportamentul pervers al asistentului. Oricum, în cazul minorei de 17 ani, probele ADN l-au incriminat pe asistentul Viorel Milcu, el fiind arestat preventiv la începutul lunii septembrie 2015.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro