Atenţie! Poliţia la terase! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Atenţie! Poliţia la terase!

poliţiştii au continuat verificările în zonele aglomerate, inclusiv la terase şi în mijloacele de transport în comun, în scopul prevenirii răspândirii Covid • administratorul unei terase a primit o amendă de 2.600 lei, întrucât nu deţinea aviz de funcţionare, iar produsele comercializate erau depozitate şi igienizate necorespunzător • alţi 9 călători din mijloacele de transport în comun au fost prinşi fără mască

 

În perioada stării de alertă, poliţiştii iau la rând terasele din Brăila, tocmai pentru a vedea dacă se respectă măsurile de distanţare şi se igienizează spaţiile în mod corepunzător. Reprezentantul unei terase a încasat o amendă usturătoare, întrucât funcţiona ilegal. Călătorii din mijloacele de transport au fost şi ei luaţi la întrebări de poliţişti, alte 9 persoane fără mască fiind sancţionate.

Poliţiştii brăileni, împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila, Poliţiei de Frontieră, Direcţiei Sanitar Veterinară şi Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, au acţionat în sistem integrat, în centre comerciale şi zone adiacente, la unităţi de alimentaţie publică şi zone aglomerate. Controale intense s-au efectuat şi în mijloacele de transport public de persoane. După cum arată poliţiştii, a fost verificat, în principal, felul în care societăţile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activităţile desfăşurate în spaţiul public, care constau în purtarea mijloacelor de protecţie individuală de către angajaţi şi clienţi, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanţării fizice şi locul prevăzut la mese. “În cursul zilei de ieri (n.r. - miercuri), au fost verificate 74 de societăţi comerciale, fiind depistată o terasă ce nu deţinea aviz de funcţionare, iar produsele oferite spre comercializare erau depozitate şi igienizate în condiţii improprii. Astfel, a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 2.600 lei a reprezentantului terasei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi H.G. 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor”, a precizat agent Niculae Geanina, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

De asemenea, în urma activităţilor desfăşurate, au fost constatate şi 2 sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, 4 conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 2 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 1 potrivit Legii 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. Valoarea totală a  sancţiunilor a fost de peste 12.000 lei.

Totodată, poliţiştii locali, sub coordonarea Poliţiei Municipiului Brăila, au desfăşurat acţiuni în mijloacele de transport în comun de pe raza municipiului Brăila, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19. Cu această ocazie, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenţionale pentru neportul sau purtarea necorepunzătoare a măştii de protecţie în mijlocul de transport.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro