Au mai “zburat” opt permise de conducere | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Au mai “zburat” opt permise de conducere

în cursul zilei de luni, poliţiştii au continuat acţiunile în trafic şi nu i-au scăpat din ochi pe şoferii certaţi cu legea

 

Mai mulţi conducători auto care nu au respectat prevederile Codului Rutier au trecut în categoria pietoni şi nu mai au voie la volan. În ziua de 28 august, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila au acţionat pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave, precum şi pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Au fost constatate 76 de contravenţii, pentru care s-au aplicat sancţiuni în valoare totală de peste 29.000 lei. Poliţiştii au ridicat în vederea suspendării opt permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro