Automate de cafea, sparte de nişte puşti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Automate de cafea, sparte de nişte puşti

este vorba despre doi minori, prinşi în toiul nopţii de jandarmi, ei dovedindu-se a fi cei care au spart un automat de pe Calea Călăraşilor

 

Pentru a face rost de bani, doi tineri s-au apucat să distrugă bancomatele de cafea din municipiu şi să fure banii găsiţi în interior. Jandarmii le-au dat de urmă.

În data de 12 decembrie, în jurul orei 03.20, un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Brăila, aflându-se în misiune, s-a autosesizat că persoane necunoscute au distrus un automat de cafea sustrăgând banii. Au fost depistaţi  doi minori care au ridicat anumite suspiciuni, mai ales că în toiul nopţii se aflau pe stradă. Aceştia au fost legitimaţi, iar în urma controlului corporal efectuat asupra lor a fost descoperită, la fiecare dintre aceştia, câte o sumă de bani. Tinerii au fost întrebaţi de unde au banii, dar nu au putut să dea explicaţii, astfel că jandarmii au trecut la verificări. A rezultatul faptul că cei doi ar fi spărgătorii automatului de cafea situat la intersecţia dintre Calea Călăraşilor şi strada Griviţa. În cauză s-a întocmit proces verbal de sesizare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 Cod Penal şi furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 229 CP.

Cei doi minori au fost predaţi lucrătorilor de poliţie din cadrul IPJ Braila pentru continuarea cercetărilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro