Autorii tâlhăriei de tip mafiot vor arest la domiciliu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Autorii tâlhăriei de tip mafiot vor arest la domiciliu

Cei trei tâlhari constănţeni, care l-au atacat pe un cunoscut în afara localităţii brăilene Berteştii de Jos şi i-au furat banii pregătiţi pentru cumpărarea unui "Lexus", se chinuie în zadar să scape din spatele gratiilor. În primă instanţă, Judecătoria Însurăţei i-a condamnat, acum două luni, pe Cristian Georgian Mahera, Mircea Bârzecu şi Bogdan Fulea la câte 4 ani închisoare. După ce inculpaţii au formulat apel, cauza a ajuns la Curtea de Apel Galaţi, unde tâlharii au cerut să fie arestaţi la domiciliu. Instanţa le-a respins însă cererea. "Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Mahera Cristian Georgian, Bârzecu Mircea şi Fulea Bogdan, constatând legalitatea şi temeinicia acesteia. Respinge, ca nefondate, cererile celor trei inculpaţi de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Definitivă", este soluţia pronunţată recent de judecătorii gălăţeni. În aceste condiţii, tâlharii stau liniştiţi la arest, unde au ajuns în noiembrie 2014 şi aşteaptă condamnarea definitivă din partea instanţei superioare.
Tâlhăria de tip mafiot s-a consumat în luna octombrie 2014, în apropiere de localitatea Berteştii de Sus, tinerii în cauză atacându-l cu spray paralizant pe constănţeanul Ştefan Valentin Poenaru, care se afla într-un autoturism Mercedes A Class, împreună cu prietena. Atacatorii i-au sustras victimei o borsetă plină cu bani, aceştia fiind capturaţi de poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale după o lună de cercetări şi căutări asidue. Pe data de 20 noiembrie 2014, Judecătoria Însurăţei a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile, pentru infracţiunea de tâlhărie calificată.
Potrivit anchetatorilor, s-a reţinut că, la data de 13 octombrie 2014, ora 20.15, inculpaţii Bogdan Fulea, Mircea Bârzecu şi Cristian Georgian Mahera, după o înţelegere prealabilă, au sustras persoanei vătămate, prin exercitarea de violenţe, fiind mascaţi, borseta în care se afla suma de 4.000 lire sterline, 4.500 de euro şi 1.500 de lei. În ziua respectivă, constănţeanul Ştefan Valentin Poenaru, de 25 de ani, a identificat pe site-ul autovit.ro un autoturism Lexus pe care s-a hotărât să-l achiziţioneze. Poenaru a luat legătura cu vânzătorul, convenind să plătească 9.920 euro pentru autoturismul pe care urma să-l cumpere a doua zi, din municipiul Iaşi. Întrucât nu avea cum să conducă singur două autoturisme, Poenaru l-a contactat pe un cunoscut de-al său, inculpatul Cristian Georgian Mahera, pentru a-i cere să îl însoţească. Acesta se afla în acel moment într-un cafe-bar din Constanţa, împreună cu inculpatul Mircea Bârzecu. Mahera a fost de acord să meargă cu tânărul de 25 de ani la Iaşi dar, aflând că e vorba de un autoturism Lexus apreciat la 10.000 de euro, s-a hotărât (de comun acord cu Bârzecu) să-l jefuiască pe drum, ştiind că va avea asupra sa o mare sumă de bani. Cei doi au pus la punct planul de atac şi, în apropiere de localitatea brăileană, au dat lovitura şi au plecat cu importanta sumă de bani. Atacatorii au împărţit apoi banii şi i-au cheltuit în interes personal. Distracţia nu a ţinut însă prea mult.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro